Poem despre altcineva

Plânsul a țâșnit cu forță din viscere. Ochii nu i s-au mai putut împotrivi. Un pictor iscusit i-ar fi surprins, cred, atunci lumina lichidă care, ieșită de sub pleoapele ușor strânse, prindea a-i acoperi mai întâi chipul, apoi și trupul, ca într-o aură. Lacrimile îi curgeau necontenit, nu de durere, nici de bucurie, ci pentru … [mai mult]

Scufundare în albastru

Vacanţa nu e o pauză de muncă, nu e un premiu râvnit, nu e un interval al distracţiei prin excelenţă. E mult mai mult. Este o stare. Poţi avea acces la ea mai curând într-un concediu, e drept, dar nu-i obligatoriu să o trăieşti atunci. Vacanţa te curăţă de gânduri obositoare şi de suferinţe, te … [mai mult]

Timpul unei (re)nașteri

Mai întâi este o sfâşiere. Nesângeroasă, dar copleşitoare. E ca şi cum cineva ar jupui pielea nopţii de peste zi. Cu lumina creşte şi durerea. Ochii se obişnuiesc greu. La fel şi inima. Deşi spaima nu are loc aici. Ci numai tăcerea. O tăcere care face să se audă cum îşi desfac florile petalele, cum … [mai mult]

Băţul de corn

Pădurea era pentru mine misterul suprem. Nu râul, porumbiştile, fâneţele, viile, li­ve­zile sau lunca. Şi nu pentru că acestea n-ar fi avut tainele lor. Dar pădurea era de nepătruns. La vârsta aceea, nu aveam voie să umblu singur prin ea. Şi nici n-aş fi îndrăznit. Chiar şi când păşteam vacile pe pajiştile din mar­gi­nea ei, nu … [mai mult]

Capcană pentru Moş Crăciun

Iarna nu începea niciodată în oraş, la Bacău. Printre blocurile cenuşii şi reci era numai un amestec de umezeală, ceaţă şi vânt câinos pe care oamenii maturi îl numeau, cu obidă, iarnă. Iarna adevărată venea însă numai în sat la Româneşti, coborând din pădurile de pe dealurile Tescanilor şi ale Berzunţiului, până dincolo de apa … [mai mult]

Prispa de lut

Copilăria mea are multe uşi şi ferestre, pe care însă le deschid rar. Cel mai adesea poposesc pe prispă. O prispă de lut, tocmită pe grinzi de lemn, într-o grădină cu tufe de zmeură, umbrită pe jumătate de un gard înalt din scânduri late, unse cu păcură şi bătute una lângă alta încât nu trece … [mai mult]

Duminica tatălui

Sub puterea vântului stârnit din senin, barca prinse a se roti în jurul ei înseşi, tot mai repede. Încropită din câteva crengi scurte şi subţiri, cu o frunză de castan pe post de velă, pluteşte, iar asta e totul. Andrei o priveşte fascinat de când am lansat-o la apă, aşezat în genunchi şi cu mâinile … [mai mult]

Într-o seară de mai…

Un scaun liber 10 iunie 2012 – Ştii cum miroase iarba proaspăt tăiată în oraş?, m-a întrebat ea. – Cum?, am zis, curios să văd ce metaforă mai născoceşte. – Ca sufletul meu, a răspuns. Am tăcut. Şi nici ea n-a spus nimic vreme în­delungată. Mi-e atât de proaspăt în minte acest scurt dialog, de … [mai mult]

Pe ploaie

  Pardon Café Cafeneaua este goală. La bar se plictiseşte un chelner între două vârste, cu o mustaţă mare, lăsată „pe oală”. M-am aşezat cu spatele la uşă şi cu faţa spre peretele de sticlă dinspre grădină. Ploaia umple geamul de broboane care fac ca verdele celor câ­torva pruni şi al tufelor de trandafiri să … [mai mult]

Vedenia din câmpul cu maci

Lumina candelei, pâlpâind sub icoană, făcea să crească Hristosul pe tot peretele şi apoi să umple camera. Ochii Lui, ca două migdale tăiate pe lung, străluceau în clarobscurul odăii. Aşezaţi în genunchi unul lângă altul, eu, sora şi fratele meu, repetam într-un glas, după bunica, rugăciunea de seară. Chipul lui Iisus era atât de real, … [mai mult]