MULȚUMESC!

Astăzi este ziua în care planez peste infintiul ascuns în două cifre. Iar de la înălțimea vârstei totul devine mai limpede și mai ușor.

Anii nu sunt pietre de hotar, ci trepte pe care le urci spre nemurire.

Oasele noastre nu sunt lut, nici praf de stele, ci fluiere, să sufle Duhul în ele.

Ochii mamei nu sunt negri, verzi sau căprui, ci mângâierea Cerului.

Mâna tatălui nu e doar muncită și aspră, ci mai ales ancoră în furtună. Și când tatăl dispare, amintirea rămâne reazem puternic.

Chipurile care trec din fotografii în icoane nu sunt umbre călătoare, ci oameni care au fost și vor fi călăuzele mele pe cale.

Femeia din spatele meu nu e o ursitoare, ci întruchiparea jertfei iubitoare mereu.

Pruncii cu nimburi de soare, de care m-a învrednicit Dumnezeu, nu sunt îngeri, ci viața mea viitoare.

La 53 de ani nu mai număr și nu mai cântăresc ce-am adunat și ce-am risipit, ci doar mulțumesc!

Le mulțumesc tuturor acelora prin care am răzbit până aici și pe care mă bizui să birui și de aici încolo.