Finanțarea UE pentru agricultură nu va mai exista sub forma actuală, din 2028.
Fondurile destinate până acum Politicii Agricole Comune se vor amesteca într-un fond european unic la nivelul Uniunii Europene.
Un malaxor de finanțări, de la coeziune economică, dezvoltare rurală și subvenții pentru fermieri, la coeziune, migrație și securitate internă.
Când Bruxelles-ul centralizează fondurile și decide prioritățile, există riscul real ca banii să nu mai ajungă la fermieri.
Pentru România, consecințele pot fi catastrofale: peste 700.000 de fermieri primesc în prezent subvenții europene pentru terenurile agricole.
În paralel, aceeași Comisie condusă de Ursula von der Leyen a deschis piața europeană pentru produsele agricole din Mercosur și India, iar acum se discută un nou acord cu Australia.
Rezultatul: produse agroalimentare care nu respectă standardele europene vor inunda piața europeană.
Aceste măsuri, în răspăr cu interesul fermierilor și al cetățenilor, pun în pericol suveranitatea și securitatea alimentară a Europei.
