Se împlinesc astăzi 34 de ani de la moartea lui Petre Țuțea, filosof, politician, jurist și economist. Pe bună dreptate a fost numit „Socrate al românilor” sau „sacerdotul fără parohie”.
Este o provocare – chiar și pentru cineva obișnuit cu scrisul – să găsești cuvintele potrivite pentru a portretiza un asemenea spirit. Nu am avut șansa de a-l cunoaște personal, dar am avut onoarea și bucuria să fiu prieten apropiat unora dintre frații lui de suferință în închisori, printre care regretatul Marcel Petrișor.
Petre Țuțea a strălucit în generația intelectualilor anilor ’30, dar destinul i-a fost frânt de comunismul adus în România de tancurile sovietice.
Anchetarea lui a început în 1948. Pentru Petre Țuțea, au urmat 13 ani de închisoare politică pentru „uneltiri contra ordinii sociale”.
A îndurat regimul de exterminare în mai multe pușcării și „reeducarea” de la Aiud, la care a fost supus împreună cu mare parte din generația lui.
A fost grațiat și eliberat în 1964, fiind apoi urmărit, șicanat și rearestat, pentru scurte perioade, de către Securitate.
În mod paradoxal, suferințele îndurate l-au îndepărtat pe Petre Țuțea de ateismul din tinerețe și l-au adus la o concluzie fundamentală: în afara lui Dumnezeu, adevărul nu există.
Astăzi îi cinstim memoria lui Petre Țuțea: un mare român, un mărturisitor și un martir al demnității.