Învățământul românesc este lovit fatal de Pachetul I de reforme bugetar-fiscale al guvernului Bolojan. În loc să investească într-un domeniu strategic pentru viitorul națiunii, Cabinetul susținut de PSD, PNL, USR și UDMR reduce și mai mult resursele, crește povara asupra cadrelor didactice și pune în pericol calitatea actului educațional.
Ore mai multe pentru profesori, mai puțin timp pentru elevi
Creșterea normei didactice cu două ore pe săptămână nu înseamnă doar mai multă muncă pentru cadrele didactice, ci și mai puțin timp pentru pregătire, formare profesională și atenție individuală acordată elevilor. Profesorii deja suprasolicitați se văd constrânși să facă și mai mult, pentru salarii care abia asigură un trai decent.
Salarii reduse
Sindicatele avertizează că, din cauza creșterii normei didactice și imposibilității acoperirii integrală a acestor ore, unii profesori ar putea pierde catedra și, implicit, o parte din salariu — o reducere indirectă, dar reală. Este o lezare directă a demnității profesorilor, care devin tot mai puțin motivați să rămână în sistem. În loc să atragem tineri competenți către meseria de dascăl, îi alungăm.
Clase mai mari, șanse mai mici
Decizia de a crește numărul de elevi la clasă lovește direct în calitatea învățării. O clasă cu 30 de elevi nu mai permite interacțiunea reală cu profesorul, răspunsuri personalizate din partea acestuia și sprijin pentru copiii care au nevoie de ajutor suplimentar.
Comasări și desființări – vocația pusă pe butuci
Închiderea unor școli vocaționale și comasarea altor unități nu reprezintă o „optimizare” administrativă, ci o amputare a diversității și calității educației. Elevii pasionați de artă, muzică sau sport își văd șansele tăiate, iar comunitățile locale pierd resurse umane esențiale pentru centrele culturale și de performanță.
Economii iluzorii, pierderi reale
Guvernul justifică aceste măsuri prin nevoia de a face economii la buget. Dar impactul total este estimat la doar 0,21% din PIB — o sumă ridicol de mică raportată la sacrificiile cerute profesorilor și elevilor. Economiile sunt nesemnificative și nu compensează în niciun fel pierderile pe termen lung: profesori demoralizați, elevi slab pregătiți, o societate tot mai vulnerabilă.
Un sistem subfinanțat cronic
România alocă în prezent în jurul a 3% din PIB pentru educație, departe de cei 6% prevăzuți prin lege. Ceea cu este doar o încălcare a unei obligații legale, ci și o dovadă de lipsă de viziune. O țară care nu investește în școală își condamnă propriul viitor.
Ministrul Daniel David, primul responsabil pentru dezastru
Principalul responsabil pentru aceste măsuri este chiar ministrul Educației, Daniel David. Profesor, psiholog și academician, el avea toate datele și toată puterea de înțelegere asupra dezastrului pe care aceste măsuri îl vor provoca. Și totuși, a acceptat să le ducă mai departe, nu pentru binele școlii românești, ci pentru a-și mulțumi sponsorii politici. Este o trădare a misiunii pe care orice ministru al Educației ar trebui să o aibă: protejarea viitorului național prin investiție în educație.
Apel pentru responsabilitate politică
Situația actuală este intolerabilă. Profesorii amenință cu greva și au dreptate: nu poți cere calitate și rezultate când le oferi doar presiune, austeritate și salarii tăiate. Este momentul ca societatea civilă, părinții, sindicatele și toți cei care cred în valoarea educației să se ridice împotriva acestor politici distructive.
Educația nu este o cheltuială, ci o investiție în viitor. Orice guvern care nu înțelege acest adevăr elementar nu face altceva decât să compromită viitorul națiunii române.