La Radio România Cultural, despre ce am cîștigat și ce am pierdut în cei 30 de ani trecuți de la Revoluție

Luni, 7 O tombrie a.c., de la ora 21.10, pe Radio România Cultural, am fost invitat la o nouă ediție a emisiunii „Teme deschise”, realizată de d-na Marina Dumitrescu. Tema în discuție: România după 30 de ani de la căderea comunismului.
Am vorbit despre cum văd eu cele trei decenii de întoarcere la democrație, despre propria devenire profesională, despre starea presei, despre cartea ”Cei 13 care m-au salvat”, pe care am publicat-o anul trecut, despre personalitățile evocate în ea, despre revista Formula As, despre Asociația Rost, despre mișcarea „România Mare în Europa”, la vîrful căreia sînt implicat…

Despre cei 30 de ani trecuți

– Făcînd bilanțul celor 30 de ani, distingi niște  etape anume pe care tu și colegii de generație le-ați parcurs ?

– Da, au fost așa : Prima, pe care o numesc aceea de entuziasm. Atunci credeam că totul e posibil. A doua, cea în care am înțeles că nu scăpăm de comuniști așa de ușor, odată cu mineriada împotriva fenomenului protestatar din Piața Universității. Atunci, unii au abandonat și s-a înregistrat primul mare val de migrație românească; alții, ca mine, s-au enervat. Și a treia etapă, de încordare pentru a ne întoarce la normalitate – la tradiția noastră, inclusiv la monarhie, la Biserică, la o viață culturală, politică și socială pe reperele vechii lumi, care fusese sugrumată de ocupația comunistă. Acum sîntem pe finalul acestor zbateri. Dacă nu vom reuși să eliminăm mentalitatea comunistă și să schimbăm sistemul, în cîțiva ani va trebui să ne recunoaștem învinși.

Despre ”Cei 13 care m-au salvat”

– Titul cărții este o hiperbolă, desigur. Nu e ca și cum aș fi fost pe pragul de a mă îneca și cineva mi-a întins o mînă. Dar este ceva poate mai mult decît atît. Eu aș fi avut o altfel de viață, în afara reperelor de acum, care poate ar fi fost una frumoasă sau măcar satisfăcătoare, dar nu mi-ar fi oferit perspectiva mîntuirii. Oamenii despre care vorbesc mi-au deschis ochii asupra posibilității de a trăi veșnic. Căci asta înseamnă mîntuirea. Or, la vremea cînd i-am întîlnit, cea mai mare frică a mea era aceea de moarte. Voi muri, lumea va fi mai departe cum este, soarele va răsări și va apune, anotimpurile se vor succeda, iar eu nu voi mai vedea nimic din frumusețea lumii, amintirea mea se va estompa, eu nu voi mai fi nici praf, nu voi mai avea simțuri cu care să mă bucur de tot ce e bun pe lumea asta… Și-atunci au apărut în viața mea cîțiva bătrîni care mi-au demonstrat că viața pămîntească nu e totul. La așa o idee, devii atent. Și mi-au demonstrat prin ceea ce ei au trăit și trăiau. M-au convins nu teoretic, ci prin exemplul personal.

Despre discursul paseist

– Faci parte dintr-o categorie de tineri intelectuali ortodocși foarte fermi în manifestarea valorilor în care cred. Există însă o anume tentă paseistă în discursul vostru, ești de acord ?

– Paseismul înseamnă o idealizare a trecutului,  o admirație lipsită de cel mai elementar simț critic. În ce mă privește, nu sînt adeptul unei astfel de atitudini. Am criticat în dese rînduri lucruri petrecute în trecutul interbelic al României și am arătat că noi ne raportăm ca la o epocă de aur la perioada interbelică doar pentru că tot ce a urmat a fost mult sub ea, dar perioada interbelică este departe de a fi una ideală. Să nu uităm că în 1938 s-a instaurat primul regim totalitar de la noi, dictatura regelui Carol al II-lea, că în campaniile electorale de atunci jandarmii erau folosiți ca măciucă pentru oprirea opoziției din a-și face propagandă, că sub guverne zis democratice, ca acela al țărăniștilor sau cele liberale au fost uciși oponenți politici în stradă sau în închisori, fără nici o judecată etc.

Din punctul meu de vedere, trecutul este valoros în primul rînd ca zestre culturală și în scop paideic, educativ. Altfel spus, ne uităm la trecut pentru a ști cum să evităm capcanele prezentului și a ne pregăti un viitor mai bun.

Nu cred că ne mai putem întoarce la aratul pămîntului cu plugul de lemn și nici nu cred că ar fi bine să o facem.

Sînt un om conectat permanent online, care am fost printre pionerii folosirii tehnologiei de ultimă oră, care ține legătură cu o mulțime de oameni prin whatsapp, facebook, email, site propriu și smartphone.

Despre presă & Formula As

– Cum apreciezi evoluția presei în acești 30 de ani, presă în care scrii de 28 de ani? Ce-a devenit ea de-a lungul timpului?

– Din păcate, vedem că presa noastră este într-o continuă degradare. Eu am trăit cei mai frumoși ani ai presei postcomuniste, în care conta ceea ce scriam, în care creșteam, an de an, și profesional și profesional. Am cunoscut oameni care au făcut meseria asta la nivel de excelență și care mi-au fost modele. Deci ce trăim astăzi este pentru mine dramatic. Presa are prea puțină influență în treburile publice, pentru că nici nu se mai face onest și cu pricepere, decît cu excepțiile notabile. Asta pentru că operează în presă, ca pe toate celelalte paliere ale societății, o contraselecție distructivă în ultimă instanță.

Generația mea de jurnaliști este în mare măsură risipită, unii dintre cei formați bine atunci sînt în poziții de coordonare, dar nu pot să le facă treaba reporterilor de teren, alții și-au schimbat meseria, din pricina greutăților prin care trece industria media, iar generațiile noi nu mai au nici priceperea, nici motivația pe care le aveam noi. Îmi pare că majoritatea tinerilor reporteri se nasc în jurnalism deja blazați. Iar reacția publicului este pe măsură: una de respingere. De aceea au căzut tirajele ziarelor la cote infime, de aceea a scăzut audiența emisiunilor de radio și televiziune. Nu poți face un lucru prost și să te aștepți să fii apreciat pentru asta.

Spuneați, la începutul discuției noastre, că revista ”Formula As” a rămas aproape singura publicație de succes. Și într-adevăr este o publicație cu mare impact la cititori, cu un tiraj incredibil pentru vremurile în care trăim, pentru ce rețele de distribuție mai avem, pentru ce cultură de lectură au românii. De ce? Pentru că ea cultivă excelența în scriitură. Deși se adresează unui public foarte divers, pentru că este o revistă magazin, care conține și articole de înaltă spiritualitate, și curiozități, și mondenități, și analize politice, în nici o secțiune a sa nu face rabat de la standardele profesionale pe care și le-a impus. Și-aici îi sîntem datori și noi, cei din redacție, și cititorii noștri doamnei Sînziana Pop, fondatoarea și directorul revistei, care a avut de la bun început și și-a păstrat o bună încăpățînare de a respecta anumite standarde cu orice preț. Este nemiloasă în aplicarea acestor standarde. Iar răsplata publicului este minunată.

Despre Ortodoxie și modernitate

– Faci parte dintr-o categorie de intelectuali creștini care mărturisiți public, propuneți un stil de viață ortodox, dar deseori discursul vostru se opune modernității. Nu faceți o separare prea radială între Ortodoxie și modernitate?

–  Întîi că nu putem ieși din modernitate, sîntem condamnați să trăim în ea. Noi nu ne despărțim de modernitate, ne-am acomodat cu ea, dar nu atît de adînc încît să devenim necritici. Modernitatea necenzurată de un spirit critic amenință să fie distructivă și deseori este distructivă. Cum am mai spus, nu sîntem paseiști, nu trăim cu fața la trecut, dar luăm reperele sănătoase verificate în timp și, cu ajutorul lor, ne raportăm la modernitate. Cu aceste repere amendăm, deci, modernitatea.  Eu și cea mai mare parte a categoriei de persoane în care m-ați plasat trăim în deplină modernitate, cu mijloacele modernității, ne bucurăm de oportunitățile date de modernitate, dar avem grijă să nu ne lăsăm răpiți de farmecele modernității, de facilitățile ei tehnologice, care pot fi alienante etc.

– Cum facem totuși ca acest discurs ortodox să nu mai dea senzația de cetate asediată?

– În ce mă privește – și, din cîte observ, și mulți alți ortodocși cu o vizibilitate semnificativă -, abordarea este alta. Noi sîntem conștienți că există și o umanitate extra-ordoxă, cu un umanism extra-ortodox. Dar Ortodoxia potențează umanitatea. Cu alte cuvinte, eu unul nu neg posibilitatea de mîntuire a altora, din alte confesiuni, căci ar fi o prostie; nu cunoaștem planurile lui Dumnezeu și voința Lui. Nu neg nici faptul că persoane aparținînd altor denominațiuni creștine, de pildă, duc o viață curată, au valori și principii frumoase, fac lucruri bune pentru alții. Dar cred că Ortodoxia îți dă mai multă putere, pentru că este credința cea adevărată, primită de la Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.

Cel mai bun discurs al nostru, al ortodocșilor, este nu să spunem că sîntem ortodocși, ci să arătăm că sîntem ortodocși prin ce facem. Desigur, nu ignorăm dimensiunea mărturisitoare, cu care sîntem datori, dar trebuie să și dovedim că o trăim. Și vom convinge mult mai mult.

Despre politică

Grupul din care faci parte s-a hotărît să se implice și politic. În ce stadiu se află acest proiect?

– O parte a noastră, a celor de la Rost, da, a decis să intre în politică. Proiectul nu e nou și n-are de-a face cu diverse tentative din ani preelectorali, ci el datează de 6-7 ani și a fost pe-aproape de a se concretiza, dar n-a izbutit din diferite pricini – ne-au lipsit leadership-ul, înțelepciunea, resursele necesare.

În acest moment, nu vorbim despre un partid, ci despre o mișcare cultural-civică, care are un scop politic: înființarea unui partid.

La două luni de la lansarea publică a inițiativei noastre, mișcarea a găsit susținere în aproape toată țara pentru alcătuirea viitoarelor structuri politice, pe baza unui set de valori și principii; avem o destul de bună comunicare publică, avem acțiuni publice pe care le punem în operă… Zilele acestea a ieșit de sub tipar și primul număr al ziarului nostru, ”România dreaptă”, în care ne mărturisim năzuințele și idealurile și care îndeamnă cît mai multă lume să se implice. Pentru că nu este un proiect al meu sau al lui George Simion, unul dintre liderii mișcării, ci este un proiect pe care l-am deschis tuturor celor care cred în Dumnezeu, în familie, în națiune și în libertate.

Despre cea mai mare problemă a României

– Ce viciu major al societății românești ai puncta la 30 de ani de la Revoluție?

– Trăim o epocă a imposturii la toate nivelurile și aici trebuie lucrat. Este o urgență națională aceea de a restabili scara de valori firească, de a permite oamenilor pricepuți și onești să acceadă la funcțiile pe care le merită, de a favoriza întoarcerea în țară a românilor valoroși emigrați pe motive economice. Să facem să înceteze disprețul față de Diaspora, care este un rezervor imens de oameni de calitate, de care țara are nevoie. Îmi propun să fac ce pot în dreptul meu pentru ca românii de ispravă, aflați în străinătate și care vor să se întoarcă acasă, să o poată face.

Cei care nu au ascultat luni seara emisiunea și doresc să afle cîte ceva despre toate aceste subiecte, o pot audia acum online.

Lasă un răspuns