Proză

Mai întâi este o sfâşiere. Nesângeroasă, dar copleşitoare. E ca şi cum cineva ar jupui pielea nopţii de peste zi. Cu lumina creşte şi durerea. Ochii se obişnuiesc greu. La fel şi inima. Deşi spaima nu are loc aici. Ci numai tăcerea. O tăcere care face să se audă cum îşi desfac florile petalele, cum … [mai mult]

Pădurea era pentru mine misterul suprem. Nu râul, porumbiştile, fâneţele, viile, li­ve­zile sau lunca. Şi nu pentru că acestea n-ar fi avut tainele lor. Dar pădurea era de nepătruns. La vârsta aceea, nu aveam voie să umblu singur prin ea. Şi nici n-aş fi îndrăznit. Chiar şi când păşteam vacile pe pajiştile din mar­gi­nea ei, nu … [mai mult]

Iarna nu începea niciodată în oraş, la Bacău. Printre blocurile cenuşii şi reci era numai un amestec de umezeală, ceaţă şi vânt câinos pe care oamenii maturi îl numeau, cu obidă, iarnă. Iarna adevărată venea însă numai în sat la Româneşti, coborând din pădurile de pe dealurile Tescanilor şi ale Berzunţiului, până dincolo de apa … [mai mult]

Copilăria mea are multe uşi şi ferestre, pe care însă le deschid rar. Cel mai adesea poposesc pe prispă. O prispă de lut, tocmită pe grinzi de lemn, într-o grădină cu tufe de zmeură, umbrită pe jumătate de un gard înalt din scânduri late, unse cu păcură şi bătute una lângă alta încât nu trece … [mai mult]

Sub puterea vântului stârnit din senin, barca prinse a se roti în jurul ei înseşi, tot mai repede. Încropită din câteva crengi scurte şi subţiri, cu o frunză de castan pe post de velă, pluteşte, iar asta e totul. Andrei o priveşte fascinat de când am lansat-o la apă, aşezat în genunchi şi cu mâinile … [mai mult]