23 august 1944. Zi de doliu, nu de sărbătoare

Propaganda, atît cea de dinainte, cît și cea de după `89, ne-a „învățat” că lovitura de stat (sau de palat) de la 23 august 1944 a scurtat cel de-al doilea război mondial cu șase luni și ne-a salvat Țara.

Nimeni nu poate avea însă nici o certitudine cu privire la ce s-ar fi întîmplat dacă lovitura de stat de la 23 august nu ar fi existat.

Dar cunoaștem efectele ei, pe care istoria le consemnează:

– aproape 200.000 de soldați capturați de Armata Roșie în urma armistițiului (dintre care mulți au murit în Gulag);

– principalii lideri politici de opoziție, mijlocitori ai actului de la 23 august (Brătianu, Maniu, Mihalache, C. Titel Petrescu), arestați, iar unii uciși în temnițele comuniste;

– plata unor fabuloase despăgubiri de război și sovietizarea forțată;

– nici o recunoaștere din partea Marilor Puteri a contribuției României la „scurtarea conflagrației” și, deci, tratarea țării noastre ca stat învins;

– exterminarea elitelor și înlocuirea acestora cu pleava societății;

– distrugerea capitalismului și a satului românesc;

– izgonirea regelui și sfîrșitul monarhiei în România.

A considera această lovitură de stat drept un „act patriotic și salvator” înseamnă o nesocotire deliberată a urmărilor sale catastrofale, dintre care pe unele le resimțim și astăzi, și o profundă jignire a memoriei sutelor de mii de victime ale represiunilor și genocidului ordonat de uneltele Moscovei, care au preluat puterea după 23 august 1944.

În fapt, a fost o uriașă eroare politică, pe care azi ne-o amintim cu jale. Astăzi e o zi de doliu, nu una de sărbătoare.

Lasă un răspuns