Republica secretă

România nu este, așa cum se vehiculează de mai multă vreme, numele a două țări distincte: una a celor conduși și alta a clasei conducătoare. Nu e nici un stat cu două viteze – una a celor paralizați de frica schimbărilor și alta a oamenilor cu inițiativă –, așa cum se mai crede. România este o monedă cu două fețe, una văzută și cealaltă nevăzută. Furată, cu metodă, de trei decenii încoace, de către partea nevăzută – Republica secretă.

Republica secretă este organizată militărește și are ca unic scop drenarea resurselor publice. Și pentru a avea ce jefui, se îngrijește permanent de alimentarea conturilor statului. Nu din producție, căci asta e întreprinderea grea și riscantă, ci din ”taxa de protecție” pe care este silit să o plătească fiecare cetățean cinstit, fie el angajat sau angajator. ”Taxă” care poartă multe nume oficiale și însumează toate dările legale.

Corpul ofițerilor superiori ai Republicii secrete este invizibil. Nu pentru că aceia care îl compun nu ar avea o poziție publică (deși nu e obligatoriu să aibă), ci pentru că nu le știm adevărata putere. Și pentru că, de obicei, cei care operează în teren sunt simpli soldați, ușor de sacrificat la o adică.

Uneori, câte un purtător de grade înalte cade victimă luptelor interne pentru putere sau este pedepsit pentru lăcomie – una dintre regulile de aur ale Republicii fiind să nu jupui carnea până la os, să lași ceva și organismului social, să se poată reface.

Noi, muritorii de rând, habar n-avem însă de răfuielile de la vârful Republicii, cum nici de existența acesteia. Vedem numai ce ni se permite: ascensiuni și prăbușiri spectaculoase, arestări fără condamnări, condamnări discutabile, dezertări neașteptate, deconspirări la comandă, dezvăluiri uluitoare, proiecte orbitoare, ceață de vorbe…

Mai sus n-am descris Mafia, căci este mai mult decât atât. Republica secretă s-a născut din încrucișarea Securității statului comunist cu dorința de putere a tagmei infractorilor mărunți dedați la capitalism sălbatic, de după decembrie 1989. Posibilitățile uneia combinate cu metodele celeilalte ne-au adus unde suntem.

Din fericire, slăbiciunea Republicii secrete rezidă chiar în puterea ei. Fiind sigură că are totul sub control și că oricum poporul e prost, a devenit neglijentă. Și în selecția cadrelor, și în aplicarea propriilor reguli de gestionare a jafului. Așa se explică accesul în funcții publice de importanță vitală a unor gângavi mental de teapa lui Liviu Pop, senator și ministru al… Educației, a unor băieți fără meserie, dar cu trecut de studenți la Academia SRI, precum Mihai Tudose, azi premier, sau Claudiu Manda, vicepreședinte al Senatului și probabil viitor șef al Comisiei parlamentare de control al SRI, a unor iresponsabili ca Victor Ponta și Crin Antonescu, a unor nesățioși ca Darius Vâlcov sau Sorin Oprescu și a unor aspiranți la dictatură ca Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Lista e mult mai lungă, dar ideea este ilustrată deja. Republica secretă se poate prăbuși odată cu oamenii care o slujesc. Nu fără efort din partea structurilor statului care încă nu sunt captive ale Republicii secrete, câte or mai fi rămas. Că rezistența există o dovedește inclusiv ultima investigație jurnalistică Rise Project, în care Liviu Dragnea este acuzat că a pus mâna pe o societate de stat, pe care apoi a îngrășat-o cu sute de milioane de euro din bani publici, ca să-i satisfacă lui pofta pentru o viață de nabab. Sursa este un document al serviciului secret al Ministerului de Interne, vechi de șase ani. Acum aflăm că DNA are și el un dosar pe subiectul ăsta, de un an și jumătate.

(Text apărut inițial în Formula As, nr. 1275, 13 – 20 Iulie 2017)