Statul român le cere bani bolnavilor de cancer și persoanelor cu dizabilități, nu pentru că nu ar avea alternativă, ci pentru că a ales această soluție.
Prin Ordonanță de Urgență au fost eliminate scutiri fiscale care nu reprezentau un privilegiu, ci o minimă formă de protecție pentru oamenii bolnavi.
Pentru toți ceilalți cetățeni, taxele locale au crescut și ele de câteva ori față de anul trecut. Autoritățile locale se derobează de orice responsabilitate și arată cu degetele către guvern, dar majoritatea primarilor și consiliilor locale fac parte din coaliția de guvernare.
Cu toții ar trebui să răspundă la întrebarea cine a decis ca această lege să lovească exact în cei mai vulnerabili.
De ce? Vă spun eu: au ales așa pentru că este mai ușor să taxezi pe cei fără putere decât să te atingi de interesele celor mari.
Multinaționalele rămân protejate. Redevențele pentru exploatarea resurselor naturale rămân și ele ridicol de mici. Cheltuielelile statului rămân la fel de mari.
În același timp, statul continuă să plătească salarii uriașe în aparatul public, unele mai mari decât cel al președintelui României, fără criterii clare de performanță, fără reevaluări reale, fără răspundere.
Povara fiscală continuă să fie purtată de cei de jos, care nu se pot opune și nu pot negocia, pentru că nu suntem francezi, greci și nici măcar bulgari și nu răsturnăm guverne, ci ne păcălim că fentăm istoria.
Un stat care își echilibrează bugetul luând de la bolnavi și protejând risipa nu mai poate fi decât un stat de tip feudal, iar un astfel de stat, în secolul XXI, se va prăbuși fără doar și poate în curând.