NU ne oprim: Legea Vexler trebuie abrogată!

Proiectul de lege depus de noi pentru abrogarea „Legii Vexler” a primit aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic și Social (CES).

Este încă o dovadă că statul român nu mai lucrează în interes național!

Statul român este putred de sus până jos. Este un stat care nu mai are nicio legătură cu națiunea română pe care ar trebui să o servească. Disfuncțiile lui, de la cel mai de jos nivel, până la cel mai de sus, de care ne lovim cu regularitate cotidiană, nu sunt decât efectele unei cauze mult mai adânci.

Această cauză este trădarea interesului național, deci și a interesului fiecărui cetățean român.

Altfel nu se poate explica de ce acest stat a înstrăinat resursele noastre naturale, a boicotat industria, a abandonat fermierii și a renunțat la orice fărâmă de demnitate națională.

În această logică poate fi citit și aberantul aviz nefavorabil dat de către Consiliul Economic și Social legii noastre de abrogare a Legii Vexler.

După cum știți, pe 4 februarie a.c., Acțiunea Conservatoare a depus în Parlamentul României un proiect de lege de abrogare a Legii Vexler prin deputatul Robert Alecu.

Acest proiect este respins astăzi de către CES sub diverse pretexte, de la faptul că România are obligații internaționale ferme față de ONU, CEDO și UE, până la riscul că țara noastră ar putea să fie sancționată de UE și CEDO sau că ar exista o creștere a discursului extremist în societate. De unde și până unde?

Ce reproșăm noi legii Vexler este că reprezintă un monument al vagului, al aproximării și al discreționarului, care permite interpretări abuzive și condamnări penale pe motive de exprimare liberă a opiniilor și de recunoaștere publică a unor valori din trecutul nostru care nu încap în actualele calapoade ideologice.

Un stat care permite o astfel de lege este sublim, dar lipsește cu desăvârșire.

 

Un comentariu la „NU ne oprim: Legea Vexler trebuie abrogată!”

  1. LEGE nr. 217 din 23 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii
    LEGE nr. 241 din 23 decembrie 2025 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului

    Conform AVIZ-ului CONSILIULUI LEGISLATIV Nr.182/05.03.2026 referitor la propunerea legislativă B29-2026 pentru abrogarea Legii nr. 241/2025:
    „Solutia legislativă propusă prin proiect are ca scop eliminarea din legislație a dispozițiilor introduse sau modificate prin Legea nr. 241/2025 și revenirea la reglementările din cuprinsul celor două acte normative de bază, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 241/2025.
    Precizăm că o astfel de finalitate nu poate fi atinsă însă prin abrogarea acestui din urmă act normativ, întrucât, așa cum prevăd imperativ dispozițiile art. 62 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu
    modificările și completările ulterioare, dispozițiile de modiflcare și de completare se incorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Pentru acest motiv,
    intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază.
    Prin urmare, intrucât Legea nr. 241/2025 a intrat deja in vigoare, în prezent, singura modalitate prin care se poate reveni la reglementările anterioare intervențiilor legislative operate prin această lege este modificarea sau, după caz, abrogarea normelor relevante din cele două acte normative de bază.”

    Cred că au dreptate! Deci, toată munca cu Petiția și cu propunerea legislativă B29-2026 este aproape inutilă, pentru că ați avut juriști slabi care v-au sfătuit prost! Trebuie cerută abrogarea OUG 31/2002.

    Răspunde

Lasă un comentariu