România e a cincea putere agricolă a Uniunii Europene. Exportăm cereale cu sacul. Avem pământ negru cât vezi cu ochii, apă, soare, forță de muncă. Și totuși importăm mâncare de peste 11 miliarde de euro pe an.
Deficitul comercial agroalimentar a depășit patru miliarde de euro în 2025. Într-un singur deceniu a crescut de șapte ori. La bulion de roșii, importul acoperă 95% din consum. La pește, 30 de unități importate pentru una produsă intern. La unt, 64% din ce mâncăm vine de afară. La carne de porc, jumătate. La cartofi, la fel. Suntem o țară care produce grâu pentru Europa și cumpără conserve din Polonia sau Ungaria.
Sistemul zootehnic românesc funcționează azi la 22% din capacitatea necesară. Un fost ministru al Agriculturii a spus-o pe șleau: suntem teribil de vulnerabili. Intrăm în zona unui risc major care ar trebui să facă obiectul unei analize la CSAT. Nu l-a contrazis nimeni. Dar nici nu s-a îndreptat nimic.
Între iulie 2025 și aprilie 2026, companii din agribusiness cu afaceri cumulate de peste 400 de milioane de euro au intrat în concordat preventiv, insolvență sau au ieșit din piață.
În primul trimestru din 2026, insolvențele din agricultură au crescut cu 181,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Unul din cinci dosare de insolvență din întreaga economie românească vine acum din agricultură. Iar 2025 a fost cel mai bun an pentru grâu din 1997. Recolte record, silozuri pline, și totuși fermierii trag obloanele. Când dai faliment cu silozurile pline, problema nu e seceta, ci este, în mod evident, de altă natură.
Am înțeles mai bine tabloul acesta după o vizită recentă la Panifcom Iași. Liviu Bălănici, co-fondatorul și directorul general al grupului, mi-a arătat cum arată un lanț integrat construit în trei decenii: o fermă de vaci Holstein cu peste 2.000 de capete, o fermă vegetală de peste 4.000 de hectare, o moară, o fabrică de pâine care scoate 100.000 de pâini pe zi. De la spicul de grâu până la felia de pâine, totul în aceeași mână. Tehnologie no-till, îngrășăminte organice din propria fermă, pesticide reduse cu o treime, fotovoltaice proprii. În curând va avea, dacă nu-l blochează autoritățile române, și o stație de biogaz făcută pe fonduri europene.
Nu este poveste de succes pentru reviste lucioase. Este răspunsul unui om care a înțeles că dacă nu controlezi lanțul, devii victimă, mai devreme sau mai târziu.
Bălănici știe exact despre ce vorbește. A simțit pe propria piele cum prețul laptelui livrat multinaționalelor cade sub pragul de rentabilitate, cum costurile cresc și prețul de valorificare nu urmează această tendință, cum statul lipsește tocmai când ar conta să intervină.
Ce i-a permis Panifcom să reziste acolo unde alții au căzut? Integrarea verticală: când un segment al lanțului cedează, altul ține. Dar Bălănici e primul care spune că modelul lui e excepția, nu regula, și că excepțiile nu salvează o țară.
Fermierii români sunt obligați să respecte standarde europene stricte: pesticide cât mai puțin toxice, mediu curat, animalele îngrijite cum se cade. Concurenții lor din Ucraina și din blocul Mercosur nu au aceste obligații. Produc mai ieftin pentru că produc altfel, cu chimizare agresivă, norme laxe, costuri de muncă incomparabil mai mici. Noi plătim diferența asta cu propria industrie alimentară.
Costurile energiei și gazelor au explodat. Liberalizarea pieței energiei electrice din iulie 2025 a crescut preeciunea pe toți. România a rămas singura țară din Uniunea Europeană fără producție internă de îngrășăminte, după oprirea Azomureș în noiembrie 2025. Prețul ureei a sărit cu 49% în câteva săptămâni după blocarea Strâmtorii Ormuz. Băncile au încetat practic să finanțeze agricultura, deși o făceau la dobânzi exorbitante. Statul n-a pus nimic în loc. N-a acceptat nici o soluție venită din Italia și care nu-l costa mare lucru: să garanteze 50% din crediteelee agricultorilor care voiau să se dezvolte și să le permită acestora să plătească întâi creditul și abia apoi să-i impoziteze. Birocrația a rămas pe loc, a și incompetența și, desigur, interesele celor care câștigă din import și au pârghii politice să păstreze situația la fel.
Acordul UE-Mercosur, semnat în ianuarie 2026, deschide piața europeană pentru carnea și cerealele din Brazilia și Argentina, produse obținute cu substanțe interzise la noi, la costuri pe care fermierii români nu le pot atinge. Acordul cu India, încheiat în același timp, exclude deocamdată produsele agricole sensibile, deocamdată.
Fabrici de pâine închise, ferme falimentate, sate golite, carne și legume aduse din celălalt capăt al lumii. Securitatea alimentară înseamnă capacitatea unui stat de a-și hrăni populația când vine un șoc, o secetă, un blocaj, un război. România și-a erodat această capacitate an după an, fără să pară că i-a păsat cuiva.
PS:
Cifrele provin din rapoartele INFINEXA, LAPAR, INS și din presa de specialitate. În vizită la Panifcom Iași am fost acum câteva zile.