Ce anume a dus la blocarea punerii în funcțiune a barajului Mihăileni din Munții Apuseni: sabotaj, incompetență sau nepăsare?
Mie îmi miroase a conspirație contra interesului național. Și nu sînt conspiraționist de fel, dar nu pot explica altfel cum adică statul comandă lucrarea, el o autorizează, el urmărește leglitatea pe timpul construcției, el construiește și tot el spune, când treaba e aproape gata, că n-a făcut ce trebuie și se oprește înainte de a o finaliza.
În ce dimensiune a existenței se poate petrece așa ceva?
Atenție! Vorbim despre o lucrare care a debutat în 1987, a fost realizată în proporție de 90% și finanțată cu peste 30 de milioane de euro din bani publici.
Un baraj vital pentru Munții Apuseni – pentru protecția împotriva inundațiilor, pentru dezvoltarea zonei, pentru un plus de autonomie energetică.
Și totuși, exact înainte de a fi dat în folosință, proiectul este blocat. Nu pentru că ar fi nesigur, dăunător naturii sau inutil oamenilor, ci pentru că autoritățile nu au actualizat la timp documentația cerută de lege.
Și s-a găsit o asociație, Declic, care să ceară în instanță sistarea lucrărilor și interzicerea punerii în funcțiune.
Indiferent de scopurile acestui ONG, acum instanța a aplicat legea. Da, normele trebuie respectate.
Însă, unde a fost statul român în ultimii ani?
De ce nu a făcut la timp reautorizarea?
De ce a investit milioane de euro fără să securizeze baza juridică a proiectului?
Nu poți construi aproape tot și apoi să ridici din umeri.
Nu poți abandona o investiție strategică pentru că ai descoperit, la final, că ți-ai neglijat propriile obligații administrative.
Și nu, nu putem trece peste asta cu resemnare.
Cerem demararea imediată a procedurilor de reautorizare, termene accelerate, asumare politică și finalizarea lucrării în cel mai scurt timp posibil.
România nu trebuie să-și saboteze singură investițiile.
Dacă nu e sabotaj, atunci e incompetență.
Iar dacă nu e incompetență, este nepăsare. Oricare ar fi răspunsul, cineva trebuie să suporte consecintele.