Comisia Europeană a propus pentru perioada 2028–2034 un buget-record, de aproape două trilioane de euro, menit să transforme Uniunea Europeană într-o putere verde, digitală și sigură. Dar sub impactul cifrelor se ascund vicii serioase de construcție a bugetului, de la logica finanțării până la coerența obiectivelor. Dincolo de ambiție, acest buget pare să ignore tocmai pilonii pe care se sprijină stabilitatea Uniunii: agricultura, coeziunea economică și realismul energetic.
Un buget care confundă prioritățile
Comisia încearcă să combine sub același acoperiș politica agricolă comună (PAC) și politica de coeziune, două domenii cu mod de funcționare și obiective complet diferite. Rezultatul este o confuzie de roluri și o diluare a sprijinului pentru fermieri, taman într-un moment în care agricultura europeană este lovită de creșterea costurilor, secete repetate și presiunea standardelor de mediu impuse de Comisia Europeană.
Fermierii din toată UE, de la cei din Franța până la cei din România, se revoltă pe bună dreptate: securitatea alimentară este parte integrantă a securității strategice. Fără o producție agricolă viabilă, nici autonomia, nici reziliența Europei nu pot fi garantate. A trata agricultura ca pe o anexă a politicilor verzi sau regionale este o eroare politică și economică.
Decarbonizarea a devenit dogmă
Tranziția verde este necesară, dar direcția actuală riscă să transforme un obiectiv rezonabil într-o dogmă economică. Politicile de decarbonizare devin tot mai rigide, bazate pe ținte utopice, ignorând diversitatea energetică și industrială a statelor membre. În loc să fie o strategie de eficiență și modernizare, decarbonizarea a devenit un criteriu moral, aproape religios.
Rezultatul poate fi periculos: creșterea costurilor de producție, migrarea investițiilor către economii mai permisive (SUA, Asia), pierderi sociale masive în regiunile dependente de industrii tradiționale și, în final, idolatrizarea naturii, în locul unei folosiri raționale și echilibrate a resurselor ei în folosul omului.
Între apărare și hrană
Noua proiecție bugetară majorează puternic cheltuielile pentru apărare și securitate, ceea ce, în contextul geopolitic actual, este justificat. Dar ce siguranță poate avea o Europă care își neglijează autonomia alimentară? O criză alimentară internă ar paraliza continentul mai repede decât o criză militară. Dacă UE alocă zeci de miliarde pentru apărare comună, dar reduce indirect sprijinul agricol prin redistribuiri și condiționări ecologice, atunci apără o Europă care nu mai poate să se hrănească singură.
Un buget suprasolicitat și nerealist
Proiecția de aproape două trilioane de euro pleacă de la ipoteze optimiste: creștere constantă, venituri noi din taxe verzi și cooperare deplină între state. Dar fără surse proprii reale și automate – cum ar fi o cotă garantată din veniturile ETS (Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii) și CBAM (Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră) – întregul ngrenaj se sprijină pe contribuțiile naționale, deja response de mai multe state. Statele puternice economic nu vor să plătească mai mult, iar cele din Sud și Est cer mai mult sprijin. Așa încât consensul politic devine tot mai greu de obținut.
Ce ar trebui schimbat pentru un buget realist și util
Întâi este obligatorie separarea politicii agricole de cea de coeziune. Agricultura trebuie tratată ca un pilon strategic, cu buget propriu și protejat, nu ca un apendice al fondurilor de dezvoltare regională. Europa are nevoie de un plan agricol modern, axat pe productivitate, inovare și securitate alimentară.
În al doilea rând, decarbonizare poate fi un obiectiv, dar numai dacă e rațională, nu ideologică. Obiectivele climatice trebuie calibrate după capacitatea reală a economiilor. Se impune o tranziție flexibilă, diferențiată pe regiuni și sectoare.
Trei, este nevoie de asigurarea resurselor proprii sustenabile. Cum se faced asta este o discuție întreagă, iar părerile sunt împărțite, pornind de la impunerea unor noi taxe și direcționarea unor taxe direct către bugetul UE, fără a fi lăsate la discreția statelor naționale.
Patru, revizuire automată la jumătatea cadrului financiar, în anul 2031. Bugetul trebuie să poată fi corectat dacă realitatea economică sau geopolitică o impune.
Cinci, prioritizarea cheltuielilor cu impact economic imediat. Investițiile în infrastructura energetică, industrială și agricolă ar trebui să fie primele finanțate, nu ultimele.
Realism, nu retorică goală
Bugetul 2028–2034, în forma sa actuală, exprimă o viziune ambițioasă, dar ruptă de realitatea economică a UE. O Uniunea care vrea să fie simultan verde, militar puternică și social egalitară riscă să nu fie nici una dintre acestea.
Fără corectarea actualei direcții – în sensul în care să redea importanța agriculturii, să tempereze utopiile climatice și să construiască un cadru financiar solid –, UE riscă să-și consume resursele într-o autoamăgire administrativă.
Iar direcția poate fi corectată numai printr-o altă abordare: să repunem omul în centrul politicilor UE.
Agricultura și securitatea alimentară sunt tratate ca accesorii ale politicilor verzi sau regionale, decarbonizarea devine dogmă, iar investițiile reale, cu impact imediat, sunt lăsate pe plan secund. În timp ce crește bugetul pentru apărare, riscul ca Europa să nu se poată hrăni singură rămâne ignorat.UE trebuie să pună omul și hrana în centrul politicilor, nu utopiile verzi sau militare.