Zeci de miliarde de euro ajung în buzunare private în loc să alimenteze conturile statului român. Printr-un mecanism pe cît de simplu, pe atît de eficient. Cu aparențe legale, desigur, și care disipează orice responsabilitate.
Unul dintre instrumente este EximBank, bancă de stat, care dă credite nepeformante de miliarde de euro. Altul este ANAF, care nu colecteză taxele și impozitele datorate statului de marile companii care se îmbogățesc pe teritoriul României.
Beneficiarii sînt politicieni la guvernare, șefi de instituții de stat numiți politic și oameni de afaceri cu relații în zona politică.
Păgubiții sîntem noi toți. Ce jefuiesc ei acoperim noi. Prin taxe și impozite mărite, prin pensii tăiate, prin spitale, școli și drumuri care nu se mai construiesc, pentru că nu mai sînt bani.
Un caz uriaș la EximBank
Banca de Export-Import a României a fost creată cu un scop legitim – să sprijine capitaliștii români pe piețele externe, să finanțeze proiecte strategice, să fie instrumentul prin care statul stimulează economia națională. Susținerea capitalului românesc e un obiectiv bun. Condiția e una singură, să o facă pe criterii de performanță, nu pe pile.
EximBank nu a respectat condiția. A devenit pușculița privată a unor oameni bine conectați politic.
Gabriel Comănescu, om de afaceri din Constanța, controlează Grupul de Servicii Petroliere (GSP). În perioada 2019–2023, GSP a primit de la EximBank sute de milioane de lei. Creditele au fost acordate cu derogări de la regulile Băncii Naționale. Adică firma nu se califica. Regulile au fost ocolite. Banii au curs oricum.
Încă din 2021, situația era clară: datorii la stat de peste 564 de milioane de lei, incapacitate dovedită de rambursare. Finanțările au continuat. La începutul lui 2024, toate creditele erau neperformante. Pe 31 decembrie 2025, în ultima zi a anului, GSP a cerut insolvența.
Nota de plată pentru români: aproape 500 de milioane de euro. Bani pierduți pentru totdeauna.
Un raport al Corpului de Control al Ministerului Finanțelor, de peste 400 de pagini, documentează totul. Nu l-a semnat însă nici un ministru. Marcel Boloș, Tanczos Barna, Alexandru Nazare au refuzat pe rînd. Fiecare a găsit un motiv să nu-și pună numele pe el. Raportul există. Răspunderea nu.
Cine e vinovat? Toți și nimeni. Ăsta e trucul sistemului.
Guvernele Ciucă și Ciolacu au aprobat finanțările prin Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări. Oameni cu nume și prenume au aprobat prin vot.
Conducerea EximBank susține că nu ea a decis, că a avertizat, că nu e treaba ei. Același management care, în septembrie 2025 mergea în instanță să apere debitorul, să ceară suspendarea insolvenței GSP, declara două luni mai tîrziu că acele credite nu îi aparțin.
De ce n-a refuzat nimeni să semneze? De ce n-a ieșit nimeni să facă scandal? Răspunsul e simplu: pentru că la conducerea EximBank, ca la orice bancă de stat, ca la orice companie sau instituție de stat din România, stau oameni numiți politic. Omul partidului nu poate refuza ordinul partidului. Dacă îl refuză, nu mai e director. Sistemul e construit astfel încît complicitatea să fie obligatorie.
Ce fel de operațiune a fost?
Dar să nu ne grăbim să acceptăm varianta falimentului ca pe ceva normal. GSP nu e o firmă fragilă dintr-un domeniu în criză. Industria petrolieră are contracte, are bani, are cerere. Compania lui Comănescu a fost cîndva profitabilă. Atunci cum ajunge la insolvență cu o datorie de 500 de milioane de euro față de statul care a finanțat-o?
Sînt două variante pe care nimeni nu le spune cu voce tare. Prima: o operațiune de îndatorare deliberată. Se iau banii, se îndatorează firma față de stat, se intră în insolvență și creditorii publici rămîn cu nota. A doua: o operațiune de scoatere de pe piață a unui jucător incomod pentru alte interese. Poate ambele. Nu știm sigur. Dar întrebarea trebuie pusă. Și procurorii trebuie să o pună.
Aici sunt banii dumneavoastră
În ultimii zece ani, ANAF nu a colectat datorii fiscale cunoscute, declarate oficial, de peste 80 de miliarde de euro. Bani pe care fiscul îi știe, îi are în evidențe, dar nu îi ia. Primii 100 de mari restanțieri datorează 25 de miliarde – dublu față de ce ar aduce majorarea TVA pe care o simțim la raft și la factură. România e campioana Europei la TVA necolectat: pierdem în continuare aproape 7 miliarde de euro pe an, mai mult decât orice altă țară din Uniunea Europeană.
De ce nu se colectează? Aceeași explicație. La conducerea ANAF stau oameni numiți politic. Marii restanțieri au relații. ANAF pune popriri pe contul microîntreprinzătorului pentru cîteva sute de lei și lasă neatinse miliardele celor conectați.
GSP și cei 500 de milioane ai lui Comănescu sunt un exemplu. Sunt și altele.
Liberty Galați, combinatul siderurgic al miliardarului britanic Sanjeev Gupta. Același mecanism: credite de stat, derogări, colaps, pierderi publice uriașe.
Blue Air, compania aeriană de stat de facto, care a lăsat pe aeroport sute de mii de pasageri. Același mecanism.
Unifarm, compania care în pandemie cumpăra mănuși și măști la prețuri de cinci ori mai mari decât piața. Același mecanism.
Nu e un accident repetat de patru ori. E un sistem care funcționează exact cum a fost construit: profitul merge sus, la cei conectați. Riscul rămâne jos, la omul de rînd.
Avertisment
Noi, Acțiunea Conservatoare, spunem fără ocolișuri: atîta vreme cît la conducerea instituțiilor și companiilor de stat stau oameni numiți politic, atîta vreme cît responsabilitatea personală a managerilor publici e inexistentă, atîta vreme cît rapoartele de control pot sta nesemnate ani de zile, jaful va continua. Cu alte nume. Cu alte sute de milioane. Cu aceeași factură plătită de cetățenii onești.