12 state din Uniunea Europeană cer Comisiei să instituie cenzura pe internet pentru a bloca interferențele externe prin intermediul conținutului distribuit online.
În numele României, a semnat inițiativa ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu.
Indiferent cum ar fi denumit sau justificat, controlul autorităților asupra dreptului la libera exprimare este o practică specifică dictaturilor și nu are nimic de-a face cu democrația.
Dacă se vede amenințată de minciunile și propaganda adversarilor geopolitici, Uniunea Europeană trebuie să discute serios despre credibilitatea instituțiilor sale în fața cetățenilor, despre nemulțumirile care îi duc pe aceștia în zona de influență ideologică antieuropeană și despre incapacitatea Comisiei de a susține o campanie de informare mai eficientă decât trolii inamici.
De ce adevărurile oficiale sunt mai slabe decât „teoriile conspiraționiste” care circulă pe internet?
De ce România, un stat membru și semnatar al solicitării de introducere a cenzurii acceptă ca partidele să finanțeze presa și să inunde spatiul public cu propagandă politică?
De ce Televiziunea Română, Radioul public și agenția oficială de presă – Agepres au fost aduse la condiția de cantitate neglijabilă în contextul unui război informațional în care se aruncă resurse incalculabile?
Simplu: pentru că liderii UE și subordonații lor de la București au descoperit eficiența dictatului în raport cu costurile reale ale democrației clasice. E mult mai ușor să pui pumnul în gură decât să câștigi încrederea oamenilor.