Acum 36 de ani, dictatura lui Nicolae Ceaușescu s-a prăbușit cu zgomot și durere, într-un lac de sânge. A fost sfârșitul unui regim infernal. Nu și finalul comunismului.
Comunismul a mai trăit o vreme prin structurile de partid și de stat. Prin politruci deveniți, peste noapte, democrați. Prin securiști odioși, reciclați în oameni de afaceri respectabili. Și, mai grav, comunismul mai mișcă încă în unele minți și suflete deformate.
Între timp, mulți români au uitat. Au uitat crima. Au uitat frica. Au uitat jertfa. Se bucură de un prezent pe care nu l-ar fi avut dacă acel regim ar mai fi existat.
Dacă n-ar fi căzut totalitarismul comunist, n-am fi avut o presă liberă. N-am fi trecut granițele decât cu voie de la Securitate și, deci, cu compromisurile de rigoare. N-am fi putut studia și munci oriunde în lume. N-am fi ridicat sute de biserici. N-am fi cunoscut prosperitatea. Am fi îndurat, mai departe, foamea și frigul. Întunericul din case. Propaganda ocupantului în școli. Spaima de poliția politică. Mizeria turnătorilor.
Astăzi, unii cer uitare. Alții cer iertare. Prea puțini cer dreptate.
Poate că nu suntem un popor care să ducă lucrurile până la capăt. Poate că nu știm să ne cinstim eroii așa cum se cuvine. Dar măcar atât să facem: să nu-i uităm pe cei care au murit pentru libertatea noastră. Și să nu le abandonăm moștenirea.
Nu prin ceremonii formale. Nu prin vorbe festive. Ci sincer, din suflet, să-i pomenim într-o rugăciune. Și să ținem steagul libertății sus.
I-am onora prin a trăi libertatea pentru care și-au dat viața. Așa să ne ajute Dumnezeu!
🥰🥰👍👍👍
Se cuvine să cinstim memoria acestor oameni care n-au pregetat să-și riște viața pentru a ne elibera de un regim autoritar.
Dar… am ajuns la concluzia că era mult mai bine și pentru ei și pentru țară să nu fi ieșit pe stradă. Poate ar fi avut șansa de a trăi liniștiți până la adânci bătrâneți, iar clica infectă sovieto-securistă n-ar fi avut ocazia de a pune mâna pe putere.
L-am detestat pe Ceaușescu și regimul său atunci și mult timp după ’90, dar azi, după 36 de ani, constat că răul se întoarce în țara mea cu și mai multă putere. Un regim ateu apăra cât de cât dreptul la viață al copiilor nenăscuți și avea prevederi legale pentru pedepsirea adulterului și a seducerii cu promisiunea căsătoriei. Regimul de dinainte de ’89 ne-a lăsat cu zero datorii. A lăsat Casa Poporului unde astăzi „votații” neamului lucrează întru slugărirea puterilor străine și pentru ponegrirea martirilor din temnițele comuniste. Ne-a lăsat lucrări hidrotehnice unice pe care ăștia de azi nu sunt în stare să le administreze.
Înainte de ’89 știai că nu trebuie să critici regimul. Astăzi, în afară de ura împotriva unor personaje istorice din trecut, pe care o avea și regimul comunist, ești fie homofob, fie antisemit, fie „nazist” de-a dreptul.
Pe 22 decembrie 1989 am avut impresia că ne-am câștigat libertatea și că țara a fost recuperată din mâinile unui grup. O cacealma. Nu am recuperat nimic, țara a fost jefuită și orașele sunt devastate de distrugătorii imobiliari care nimicesc orice petic de verdeață, iar noi astăzi suntem pe cale să ne pierdem și bruma de libertate pe care o mai avem, în timp ce generația tânără se îndepărtează din ce in ce mai mult de biserică, cum nici înainte de ’89 nu s-a întâmplat.