Istorie și credință la românii din Vidin

De praznicul Sfintei Parascheva, am participat la cinstirea ei într-o biserică românească din Vidin (Bulgaria), care îi este închinată.
Un sfânt lăcaș ridicat de domnitorul român Matei Basarab, care îi ține la un loc și astăzi pe românii din zonă.
Am vrut să fiu aici în această zi pentru a-mi manifesta solidaritatea cu frații români sud-dunăreni, ale căror drepturi și libertăți nu sunt pe deplin respectate.

Un comentariu la „Istorie și credință la românii din Vidin”

  1. Doamne ajută!
    Și ei sânt parte din poporul român,chiar dacă au fost înstrăinați altei țări .
    Ei au soarta multor români care ne aflăm în DIASPORA, și din păcate România o vizităm doar când și când cu anumite prilejii.
    Asta au reușit PSD-PNL, de 34 de ani ,să ne înstrăineze de locurile noastre natale,să poată ei să fure pe nesimțite.!Păcat de faptul că mulți ne-am întoarce și nu avem curaj în condițiile actuale.

    Răspunde

Lasă un comentariu