Închiderea minelor, o amenințare la adresa securității energetice a României!

Închiderea minelor de cărbune reprezintă o amenințare la adresa securității energetice a României!

Guvernanții nu știu și nu vor să apere resursele pe care țara noastră le are. Să închizi minele de cărbune în numele utopiei Green Deal este o greșeală uriașă, care confirmă neputința celor care vremelnic se află la guvernare.

Am cerut public în nenumărate rânduri redeschiderea minelor și repornirea termocentralelor. Am protestat în țară și am solicitat de la tribuna Parlamentului ca închiderea minelor să nu fie ireversibilă.

Ține de voința politică ca acest lucru să fie pus în practică. Germania a repornit, în anii trecuți, producția de cărbune, iar Polonia a prelungit până în 2049 închiderea minelor. Din păcate, în România, miniștri precum Virgil Popescu și Sebastian Burduja au luat măsuri în răspăr cu interesul național.

Cu amenințarea unui război la graniță, România are nevoie mai mult ca oricând de guvernanți care să o apere, iar securitatea energetică este una dintre prioritățile naționale.

Lasă un comentariu