Am vizitat Misiunea socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei, așezămînt filantropic condus de domnul Igor Belei. Am găsit o echipă excepțională formată din peste 60 de angajați care asistă anual mii de persoane în dificultate, în special copii orfani, bătrîni și mame tinere, găzduite în apartamente sociale.
Misiunea gestionează o „Bancă de alimente”, zeci de garderobe sociale, cantine sociale, dezvoltînd proiecte caritative, sociale și culturale la nivelul celor trei centre eparhiale românești din Republica Moldova, al protopopiatelor și parohiilor noastre dintre Prut și Nistru.
Așezămîntul are nevoie de 150 de mii de euro pentru a cumpăra imobilul în care funcționează și pentru care acum se plătește chirie. Voi gîndi un mecanism prin care să putem ajuta prin donații această necesitate.