Tribunalul Arad a decis, în aceeași săptămînă, schimbarea numelui unei străzi, dărîmarea unui bust și rebotezarea unei săli de judecată.
Toate trei, în baza aceleiași legi: „Legea Vexler”.
Comuna Vladimirescu va trebui să șteargă numele marelui savant Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei, de pe o stradă din satul Mîndruloc.
Odorheiu Secuiesc va trebui să demoleze bustul criminalui de război horthyst Albert Wass din Parcul Memorial.
Iar Curtea de Apel București, nici mai mult, nici mai puțin, va trebui să scoată placa memorial cu numele lui Istrate Micescu (mare avocat în interbelic și ministru de Externe și al Justiției în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, ucis în temnițele comuniste) din sala unde își ține ședințele și să-i schimbe numele.
Trei sentințe pe fond, într-o singură săptămînă, pronunțate de un judecător, la cererea unei asociații marginale.
Așa arată, în practică, „Legea Vexler”, adoptată la finalul anului trecut. O lege pe care am demontat-o, argumentat, în campania Stop Vexler, care durează din decembrie 2025.
Legea interzice menținerea în spații publice a statuilor, plăcilor sau denumirilor dedicate unor persoane considerate fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Formulare largă și vagă, care nu face, de exemplu, diferența dintre un criminal ca Albert Wass, care și-a pătat mîinile cu sînge de români și de evrei, și un savant ca Nicolae Paulescu, care a salvat milioane de oameni inventînd însulina, dar are vina de a fi emis opinii politice care astăzi sînt blamabile.
Nu contează ce a construit un om. Contează doar ce se poate scoate din context, vechi de o sută de ani, ca să fie folosit împotriva lui azi.
S-a mai văzut asta. S-a numit damnatio memoriae în Roma antică. S-a numit „rescrierea istoriei” sub comuniști, cînd numele incomode dispăreau peste noapte de pe străzi și din manuale.
Asociația care a intentat cele trei procese nu s-a oprit aici. Are pe rol dosare și pentru Octavian Goga,.
La Iași, primăria a preferat să mute bustul lui Goga într-un depozit, ca să scape de proces. Așa arată, deja, autocenzura pe care „Legea Vexler” o produce, chiar înainte ca instanța să se pronunțe.
Cîte străzi, cîte busturi, cîte plăci mai cad? Depinde doar de cîte procese mai intentează, cui i-a picat cu tronc numele cutărui înaintaș.
Sentințele de la Arad nu sînt definitive, dar tendința e limpede. O lege strîmbă, invocată de un ONG tributar politic PNL, transformă instanțele de judecată în tribunale ale memoriei, cu putere retroactivă asupra oricui.
Așa a fost gîndită „Legea Vexler”, și exact asta face acum.
Ne trezim? Acționăm?
Alătuați-vă campaniei Stop Vexler!