Discursul lui Nicușor Dan

Discursul susținut de Nicușor Dan la recepția pe care a oferit-o prietenilor și susținătorilor cu ocazia Zilei Naționale a României va rămâne în memoria colectivă ca o Declarație de Neputință.

Președintele a ratat ocazia istorică de a lansa un mesaj de mobilizare către românii din țară, diaspora, opoziție și putere. În plus, ar fi putut declanșa marele proiect al reconstrucției statului, dar momentul a fost irosit.

Conspectul caricatural și degradant prin care președintele Nicușor a dorit să sintetizeze problemele cu care se confruntă azi România nu este nici pe departe analiza chirurgicală, profundă și pragmatică pe care o așteptau oamenii.

De asemenea, dezamăgirea și revolta sunt la cote alarmante. Națiunea română are nevoie de viziune, soluții și de un lider care poate muta munții din loc.

Totuși, nu suntem nici pe departe cel mai corupt stat din Uniunea Europeană. Corporații industriale și oficiali ai Uniunii Europene dau tunuri de miliarde și scapă cu niște mustrări simbolice.

Nu avem cel mai prost sistem de învățământ, atâta vreme cât ne pleacă anual mii de specialiști înalt calificați în țări mult mai dezvoltate.

Și nici nu avem cel mai neperformant aparat administrativ, dacă am scăpat din pandemie, inundații, secetă, crize economice succesive și jaful de proporții biblice orchestrat împotriva României în ultimii ani.

România a dus greul fără să primească nimic gratis

Avem problemele noastre, dar nu am rămas datori la nimeni, nu am primit nimic pe gratis. Cu toate acestea, am reușit să ținem România pe harta lumii împotriva tuturor celor care încearcă de 36 de ani să o transforme în colonie.

Din păcate, avem mână proastă la politicieni, și multe dintre necazurile scoase pe tarabă de președintele Nicușor de Ziua Națională vin de la conducătorii nevolnici, vânduți și slugarnici pe care, într-adevăr, tot noi i-am ales.

Nu este capăt de drum

Nicușor Dan este un accident de parcurs pentru poporul român, nu un punct final. Așa cum spunea chiar locatarul de la Cotroceni, am ajuns foarte jos, dar acest popor a avut întotdeauna instinctul istoriei și a știut să renască exact în momentele în care toată lumea îl credea pierdut definitiv!

Lasă un comentariu