Declarație politică în Senatul României: „Un deceniu de la urcarea la Ceruri a Părintelui Iustin Pârvu”

În seara zilei de 16 iunie 2013, Părintele Iustin Pârvu, Starețul de la Petru Vodă, a adormit întru Domnul. Era unul dintre marii duhovnici ai acestui greu-încercatului popor românesc, un mărturisitor ca nimeni altul și un martir al temnițelor comuniste, vreme de 16 ani. Un adevărat sfânt.

La un deceniu de la mutarea Părintelui la cele veșnice am susținut în plenul Senatului României o declarație politică, pe care o puteți citi aici integral:

La 16 iunie 2013, la ceas de seară, inima Părintelui Iustin Pârvu a încetat să mai bată. Cu trupul măcinat de boală, starețul de la Petru Vodă își dădea ultima suflare. După opt decenii în care L-a iubit, a pătimit și L-a mărturisit pe Hristos, marele duhovnic se muta la cele sfinte. A fost considerat urmașul Părintelui arhimandrit Ilie Cleopa în tămăduirea bolilor sufletului.

Pe numele de mirean Iosif, Iustin Pârvu s-a născut la 10 februarie 1919, în satul Petru Vodă – comuna Poiana Largului din județul Neamț. La vârsta de șaptesprezece ani a devenit frate la mănăstirea Durău, a fost tuns în monahism în 1940 și hirotonit preot un an mai târziu. În ultima parte a războiului din Est, a slujit pe front ca preot misionar. În 1948 a fost aruncat în închisorile bolșevice de nimicire a ființei și sufletului. După executarea celor doisprezece ani la care fusese condamnat, timp în care a trecut prin sinistrele temnițe de la Aiud, Baia Sprie, Gherla și Periprava, a mai „beneficiat” de încă patru ani în spatele gratiilor. O prelungire „administrativă” motivată de faptul că, în întunericul temniței, rămăsese nezdruncinat în dreapta-credință.

După amnistia generală din 1964, a lucrat doi ani ca muncitor în păduri. A slujit la mănăstirile Secu, Bistrița și din nou la Secu până în 1991. În acest an avea să primească binecuvântarea – de la Mitropolitul Moldovei și Bucovinei de la acea vreme, ÎPS Daniel, Patriarhul de astăzi al Bisericii – de a pune piatra de temelie a unei mănăstiri în satul natal, la Petru Vodă. Doi ani mai târziu începea aici viața monahală, mănăstirea devenind, în timp, una dintre cele mai cunoscute și iubite de românii de pretutindeni. În anii din urmă s-a îngrijit de construcția schitului de maici de la Paltin, de așezăminte pentru copii și bătrâni, dar și de lucrările la alte complexe monahale în diferite zone ale țării.

L-am cunoscut pe Părintele Iustin în primii ani ai mănăstirea pentru care a depus un efort uriaș. Oricine îi pășea pragul chiliei nu rămânea neschimbat. Cucernicia și forța sa nemaiîntâlnită l-au transformat într-o legendă vie. Spovedea de dimineața până noaptea, fără întrerupere, îi asculta pe toți cu o răbdare de fier și îi povățuia cu duh și iubire, dând dovadă de o binecuvântată și extraordinară rezistență.

Cu câțiva ani înainte de a trece la cele sfinte, mi-a acordat un interviu de care îmi amintesc de parcă l-aș fi trăit ieri. „Trăim vremuri de pustiire a neamului, când familia este risipită, școala disprețuită și Biserica atacată”, îmi spunea Sfinția Sa. „Vrăjmașii vin cu «drepturile omului», cu «libertatea de conștiință», după care se ascunde imoralitatea cea mai mare. Ținta este distrugerea neamului. Și suntem atacați în ceea ce este mai profund în noi: credința strămoșească.” De un realism necruțător, Părintele Iustin simțea o dezamăgire profundă când se referea la lipsa de mărturisire și lipsa de eroism pe care le observa la contemporanii săi, cu predilecție persoanele tinere. „Ar trebui sădite în sufletul tineretului modestia, prețuirea adevăratelor valori, respectarea unei ierarhii a valorilor, iubirea pentru părinți, dorul după un rost mai înalt decât satisfacerea propriului pântec. Românul trebuie întors la Hristos”, mi-a spus starețul sfânt de la Petru Vodă.

Astăzi, la un deceniu de la săvârșirea sa din viața pământească, îmi răsună continuu în minte cuvintele sale: „credința nu este sezonieră” și „nu vom rezolva nimic fără oameni de jertfă”.

Da, Părinte. Fără o credință vie, pe care să o mărturisim pretutindeni, și fără să ne jertfim pentru crezul nostru, suntem pierduți atât ca ființe, cât și ca neam. Acest om sfânt, de o evlavie nemaiîntâlnită, i-a salvat și continuă să îi salveze pe mulți români. Atât în timpul vieții sale aici, cât și din Împărăția Cerurilor. La Petru Vodă, mănăstirea pe care a ridicat-o din temelii, își doarme somnul de veci, alături de un alt mare duhovnic martir al neamului nostru, Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

Veșnică să-i fie pomenirea, din neam în neam!

2 comentarii la „Declarație politică în Senatul României: „Un deceniu de la urcarea la Ceruri a Părintelui Iustin Pârvu””

Comentariile sunt închise.