Două zile intense la Parlamentul României, în care vocea conservatorilor din toată lumea s-a făcut pe deplin auzită.
Două sute de invitați străini, peste 70 de vorbitori excepționali – lideri politici, gînditori, jurnaliști și activiști civici de orientare conservatoare – din 30 de state, de pe trei continente, au arătat forța mișcării conservatoare la nivel mondial.
Ideile, valorile și principiile exprimate, problemele și soluțiile puse pe tapet, precum și atitudinile luate pentru a da consistență dezideratului din titlul conferinței – „Make Europa Great Again” – au fost pe cît de puternice și lucide, pe atît de convingătoare șî mobilizatoare.
Concluziile principale sînt:
1. Europa poate redeveni măreață numai dacă fiecare națiune își cultivă propria măreție și acționează împreună pentru întoarcerea la normalitate.
2. Pentru a reface grandoarea Europei este obligatoriu să ne întoarcem la ceea ce a făcut-o mare: cultura vieții, civilizația sa (întemeiată pe filosofia elenă, dreptul roman și credința creștină) și păstrarea păcii, care are la bază prosperitatea.
3. Întoarcerea la normalitate, de care Europa, in general, și Uniunea Europeană, în special au nevoie, este posibilă numai prin venirea forțelor conservatoare la guvernare în statele europene și la Bruxelles.
Am fost bucuros și onorat să fiu gazda acestui eveniment de excepție, în calitate de președinte al Institutului de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” (al AUR), organizatorul evenimentului.
Le mulțumesc cu inima tuturor participanților si, în chip deosebit, colegilor mei care au lucrat pentru ca întregul eveniment să se desfășoare fără cusur, cu o mențiune aparte pentru Cristina Dumitrescu, lui Fabian Radu și lui Dragoș Moldoveanu, care au dus greul.