Ideea din titlu reiese din discursul Cardinalului Víctor Manuel Fernández, ținut recent în numele Papei Leon al XIV-lea, la o reuniune extraordinară despre război.
El a spus că UE sancționează un stat pentru agresiune militară, înarmează masiv alt stat aflat tot în conflict și ignoră suferințe la fel de grave sau chiar mai grave pe aalte meleaguri, după cum îi convine. Pentru că nu se raportează la principii, ci exclusiv la interese politice și economice.
Papa Leon al XIV-lea a convocat reuniunea pentru că doctrina războiului just a ajuns o formulă magică, bună de invocat ori de cîte ori cineva vrea să justifice o intervenție militară.
Vaticanul respinge logica războaielor preventive. Vrea o interpretare restrictivă a dreptului la autoapărare, nu una elastică pînă la a motiva orice atrocitate.
Și pe terenul acesta a intrat deja în dezacord public cu vicepreședintele american JD Vance. Iar cînd Vaticanul nu se mai sfiește să contrazică public Washingtonul, înseamnă că lucrurile au ajuns déjà prea departe.
Răspunsul Comisiei Europene este o mostră de lașitate instituțională. Purtătoarea de cuvînt Paula Pinho a declarat că instituția „nu comentează, de regulă, comentarii”. Această formulă de refuz a unui răspuns articulat confirmă acuzația.
Serviciul European de Acțiune Externă a încercat să dreagă busuiocul, declarînd că UE susține dreptul internațional și condamnă încălcările drepturilor omului „indiferent de locul în care au loc”. Vorbe goale, fără nici o referire la cazurile concrete invocate de Fernández. Exact genul de declarație care dovedește standardul dublu.
Curios e cine altcineva a susținut public criticile Vaticanului: doi eurodeputați de stînga. Belgianul Marc Botenga și irlandeza Lynn Boylan au pus degetul pe aceeași rană: reacția fermă față de Rusia în Ucraina, comparativ cu tăcerea față de Israel în Gaza, Cisiordania și Liban. Stînga radicală și Vaticanul au ajuns la aceeași concluzie pe căi diferite, semn că minciuna a devenit prea mare ca să mai poată fi ascunsă.
Am scris despre exact acest mecanism cînd am analizat explozia dronei din portul Constanța și atacul de la Galați. Reacția instituțională se modelează nu după fapte, ci după cine e prietenul oficial al momentului și cine e dușmanul. Vaticanul confirmă acum, la scară globală, ceea ce am documentat noi la scară locală.
În timp ce Vaticanul demontează ipocrizia morală a politicii externe europene, Franța și Germania descoperă brusc că instituția responsabilă de această politică externă e dezarticulată. Și deschid o dezbatere despre reforma Serviciului European de Acțiune Externă. Dar nici măcar cele două state „motor” le UE nu se înțeleg între ele.
Parisul vrea consolidarea Înaltului Reprezentant – un soi de ministrru de Externe, funcție deținută acum de Kaja Kallas. Berlinul are voci care preferă mutarea atribuțiilor la Comisia Europeană, dar fără o poziție unitară. Motorul franco-german dă rateuri taman acolo unde ar trebui să meargă uns: politica externă comună.
Discuțiile oficiale între miniștrii de externe abia urmează, în septembrie. Orice reformă va dura ani și va fi, foarte probabil, un compromis care nu rezolvă nimic.
Cardinalul Fernández a spus cu voce tare ce mulți europeni simt și puțini oficiali recunosc. Comisia Europeană poate continua să nu comenteze comentarii. Realitatea nu mai poate fi ascunsă și nici ignorată.