Tatăl meu a fost cel mai bun tată pe care mi-l puteam dori.
Cînd eram mic, toți colegii și prietenii mă invidiau pentru tatăl meu. Și acum, cînd mă mai întilnesc cu unii dintre ei, mă întreabă întîi de tata.
El mi-a sădit dragostea pentru citit.
El m-a învățat să merg pe bicicletă.
El m-a învățat șah și a organizat adevărate campionate în casa noastră, de pe urma cărora și eu, și fratele meu am rămas împătimiți de acest joc.
El mi-a construit o colibă în curte, arcuri și săgeți și tot felul de „arme”, de care nu mai avea nimeni și pe care le foloseam în jocuri de băiețești prin grădini și șantiere.
El mi-a dat curaj să înfrunt orice primejdie.
El m-a dus să fac sport de performanță.
El m-a deprins să cîștig bani de timpuriu.
El mi-a cultivat simțul onoarei, respectul pentru cuvîntul dat și tăria de a spune nu cînd e nu și da cînd e da.
El și mama m-au făcut să fiu liber și să cred că pot reuși orice îmi propun.
Mai tîrziu, tata a fost cel care, bucuros de debutul meu în presă (la doar 19 ani), îmi căuta subiecte și îmi oferea „surse”. Trăia efervescent orice mic succes al meu.
Eu nu aș fi fost cel de astăzi, dacă nu l-aș fi avut alături pe tatăl meu în copilărie.
Acum doi ani, tata a plecat la cele veșnice.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in lumina Raiului!
Sunt sigur ca si dânsul e mândru de copilul său. Din stejar, stejar răsare!
Silviu Costachie
Vă cred in tot ce spuneți. Ii datorati cu recunoștință veșnică, o viață fericită in copilărie, educarea si formarea dumneavoastră ca om cu asumări.
Frumos si emoționant omagiu si pentru cei care nu l-am cunoscut pe vrednicul tată. Care a fost mândru de dumnevoastră.
Dumnezeu să îl ierte!