Vreau să vă spun astăzi o poveste adevărată. O poveste despre curaj, despre jertfă și despre tăcuta dăruire a celor care salvează vieți, zi de zi, fără să ceară nimic în schimb.
Este povestea pompierilor salvatori, așa cum mi-a fost împărtășită de un bun prieten. Un om pe care îl port în gând ori de câte ori aud de o nenorocire, de un incendiu, de o tragedie. Mă întreb mereu: Oare e și el acolo? Oare iar și-a pus viața în joc pentru alții? Oare iar a renunțat la somn, la liniște, la clipele cu cei dragi, pentru a-și face datoria?
De 19 ani, prietenul meu este prezent la marile încercări ale acestei țări. Foc, fum, durere, lacrimi. Acolo, în mijlocul haosului, el rămâne calm, hotărât, dârz. A salvat vieți fără număr. Oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată, dar pe care i-a iubit în felul acela tainic și sfânt în care doar sufletele alese pot iubi: ca pe aproapele lor.
Salariul lui? Un nimic, comparat cu sumele uriașe ale celor care se joacă, de la birouri luxoase, cu destinele noastre. Dar el nu se plânge. Pentru că răsplata lui nu vine de aici, din lumea noastră grăbită și nedreaptă. Răsplata lui e scrisă, poate, în Cartea Vieții. În zâmbetul unui copil salvat. În rugăciunea unei mame. În tăcerea unei clipe în care moartea a fost alungată.
Doar un suflet mare poate face așa ceva. Doar un om cu credință și chemare. El nu poartă uniforma pentru prestanță sau pentru aplauze. Ci pentru că acolo, în flăcări sau în ruine, și-a găsit rostul.
Și totuși, în spatele acestei misiuni nobile, stă o realitate dureroasă: statul nu le oferă mijloacele de care au nevoie. Nu au uneori nici măcar uneltele esențiale, nu au motorină pentru mașinile de intervenție, nu au echipamente de protecție suficiente. Statul asistă nepăsător, inert, parcă orbit de propriile neputințe și corupții. Sistemul ar fi colapsat demult, dacă nu ar fi fost acești oameni, care țin totul în viață prin sacrificiul lor.
Sistemul rezistă datorită sufletelor mari care îl slujesc, nu datorită celor care-l conduc. Iar asta e o rușine națională, dar și o lecție despre ce înseamnă adevărata onoare.
Vă chem astăzi să vă gândiți la acești oameni. La cei care aleargă spre pericol, când toți ceilalți fug. Să le mulțumim. Să îi cinstim. Și, dacă nu putem face mai mult, măcar să nu uităm: printre noi trăiesc, în tăcere, eroi adevărați.