Dorul de părinți, de frați, de bunici este la românii de astăzi la intensitatea celor opt milioane de inimi plecate în bejenie.
Valurile succesive de români autoexilați, politic sau economic, alcătuiesc ceea ce numim, cu un cuvînt impropriu, diaspora.
Diaspora geme de dorul de cei dragi și de dorul de țară. Numai dorul de Dumnezeu este întrucîtva ostoit, pentru că Biserica i-a urmat.
De Ziua internațională a dorului, gîndul și rugăciunea mea se îndreaptă spre românii de pretutindeni.
Iar dorul care mă muncește cel mai mult acum, mărturisesc, este de tatăl meu, recent plecat la Domnul.