După revoluția din 1989, la un proces televizat al celor care au slujit totalitarismul comunist, un fost ministru ceaușist a găsit o singură scuză pentru slugărnicia sa față de dictator: ”Am fost un dobitoc”, a spus el.
După alegerile prezidențiale din acest an, mulți nu vor avea nici măcar această scuză.
Îi văd, îi cunosc, îi urmăresc de ani de zile, știu bine că îi duce mintea, dar sînt oportuniști, ariviști, fricoși, arghirofili, amorali, obosiți să mimeze lupta pentru un ideal ca să ajungă la ciolan, naivi politic, grăbiți în toate cele, pe scurt: caractere slabe…
Și mă amuz, cît se mai poate în aceste condiții, la tumbele lor retorice, la eschivele în fața principiilor pe care le clamează, la vertigourile comportamentale, care, toate, i-au transformat din oameni cu o aparentă onorabilitate în niște păcălici propagandiști kitsch-oși.
Nu doar că fac frumos pe lîngă idolul de moment, dar își justifică obediența și compromisul de cea mai joasă speță prin rațiuni înalte și îi acuză tot pe cei care au rămas drepți.
De restul nu-mi pasă foarte, dar îi compătimesc pe cei care altminteri cred despre ei înșiși că astfel apără Biserica, valorile familiei, ideea națională sau libertatea.
Lipsa lor de bărbăție (în sensul deplin, care presupune înțelepciune, cerbicie sufletească și curaj deopotrivă) este declanșatorul unei bombe sociale. Nici nu par conștienți și, cert, nici nu le pasă.
După alegeri, vor ridica din umeri și se vor scuza: ”N-am avut alternativă”, de parcă nu ar fi și ei vinovați inclusiv pentru asta.