Obiectivul care contează

Fragmentarea opozitiei politice este cel mai mare pericol pentru democrație în acest moment în România. După anularea alegerilor prezidentiale, singura opțiune logică era unirea tuturor partidelor și organizațiilor civice suveraniste sub același steag, pentru susținerea unui candidat cu șanse împotriva sistemului. Încă mai e timp să renunțăm la ambiții mărunte și la mize pe termen … [mai mult]

Poporul are întotdeauna dreptate

Românii au spus, prin scrutinul de ieri, că s-au săturat de politicieni vechi, de la care nu mai au așteptări. Românii au dat semnalul unei schimbări radicale și se arată pregătiți să opteze între două curente aflate la poli opuși. În turul al doilea al alegerilor prezidențiale vom avea de ales între globalism și suveranism, … [mai mult]

Pactul UE privind migrația, grav pericol la adresa suveranității

Pactul UE privind migrația și azilul este un grav pericol la adresa suveranității și a civilizației noastre. Socialiștii, liberalii și susținătorii acestui pact pretind „solidaritate”. Însă, totodată, amenință cu pedepsirea drastică a acelor state care nu acceptă aducerea forțată de refugiați pe propriul teritoriu. Fapt care dezvăluie adevărata natură a acestui pact: dezbinatoare, antinațională și … [mai mult]

Noi și „Înalta Poartă”

Ieri, la Târgoviște, cu prilejul lansării naționale a candidaților AUR în alegerile din 9 Iunie a.c., am ținut un discurs care mi-a atras din partea presei noi acuzații de anti-europenism. A califica o declarație critică la adresa Comisie Europene (CE) drept una contra Europei nu este doar o inexactitate, ci o enormitate. Întîi de toate pentru … [mai mult]

Cu cine vor vota românii?

În 2022, Ursula von der Leyen (șefa Comisiei Europene) amenința Italia cu represalii dacă va vota cu „extrema dreaptă”, iar alianța Meloni-Salvini-Berlusconi a câștigat alegerile. Astăzi, Manfred Weber (președintele PPE) i-a „avertizat” pe români că dacă vor vota cu „populiștii” aceștia vor intra într-un grup al „prietenilor lui Putin”.

Orice stat care vrea să-și păstreze integritatea și suveranitatea trebuie să aibă o armată mare, bine antrenată și bine dotată

Șeful Armatei, gen. Vlad Gheorghiță, a spus un lucru de bun simț: România trebuie să capete o capacitate de apărare mai mare. Tot felul de politruci și de propagandiști ieftini au început imediat să-l acuze că panichează lumea. Adevărul este că orice stat care vrea să-și păstreze integritatea și suveranitatea trebuie să aibă o armată … [mai mult]

Vrem o Uniune a statelor naționale SUVERANE!

Majoritatea radical-socialistă din Parlamentul European va vota astăzi un raport în direcția edificării suprastatului federalizat. Globaliștii vor să elimine dreptul de vot al statelor-membre, să transfere competențe fundamentale către Bruxelles și să ideologizeze și ceea ce a mai rămas neideologizat după tiparele neomarxiste. Nu mai puțin de 267 de amendamente sînt pregătite în vederea modificării … [mai mult]

Suveranitatea azi

Suveranitatea înseamnă să poți să afirmi și să susții fără opreliște interesul național. În ce măsură statul român mai este astăzi suveran? În ce măsură statul român își mai poate apăra suveranitatea sau doar mimează o formă de neatîrnare golită de conținut? În ce măsură suveranitatea se regăsește cu adevărat în actele și acțiunile politice … [mai mult]

Erodarea suveranității indusă de globalizare nu e o fatalitate: putem și trebuie să ne opunem!

Prezent fiind la cea de-a XXX-a ediție a Forumului Economic din Karpacz (Polonia), am fost invitat să iau cuvîntul în cadrul sesiunii intitulate „Suveranitatea economică în contextul crizei globalizării”. Lupta pentru suveranitate este atît de inegală, încît pare pierdută din start. Puterea giganților corporatiști globali este atît de mare, încât dominația lor absolută pare inevitabilă. … [mai mult]