Ministrul Energiei trimite acum corpul de control să verifice dacă s-au exportat gaze din rezerva României, după ce în noiembrie a constatat, surprins, că aceasta a scăzut neobișnuit. Cu alte cuvinte, statul nu știe ce se întâmplă cu propriile resurse, cine le gestionează și unde ajung.
În plină iarnă, când securitatea energetică a țării ar trebui să fie o prioritate absolută, autoritățile bâjbâie în întuneric, incapabile să explice dacă gazul românilor a fost vândut în afară, lăsând populația și industria vulnerabile.
Este un act de iresponsabilitate crasă! Un stat care nu știe ce se întâmplă cu resursele sale strategice nu mai este stat, ci doar o fantomă a ceea ce ar fi trebuit să fie.