Scrisoare deschisă către Vladimir Zelenski, președintele Ucrainei

București, 14 martie 2023

Parlamentul României – Senat

Excelenței Sale, domnului Vladimir ZELENSKI,

Președintele Ucrainei

 

Excelență,

După lăsarea fără răspuns a solicitării noastre oficiale către Ambasadorul Ucrainei la București de a proceda la un schimb de păreri pe marginea situației și evoluțiilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, ocazie cu care intenționam să vă transmitem, conform cutumei diplomatice, un mesaj, ne vedem nevoiți să vă adresăm această scrisoare deschisă.

România și românii au dovedit o solidaritate exemplară cu poporul ucrainean în războiul nejustificat și neprovocat purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei începând cu 24 februarie 2022.

Peste trei milioane de refugiați ucraineni au intrat în țara noastră, unii în tranzit, alții alegând să rămână în România, unde sunt găzduiți și sprijiniți. Cantități importante de ajutoare umanitare au fost transmise de către români populației civile din întreaga Ucraină, inclusiv sutelor de mii de etnici români care locuiesc în regiunile Odesa, Cernăuți și Transcarpatică.

Urmărim cu atenție evoluțiile din țara dumneavoastră, dar și din Republica Moldova, stat populat preponderent de etnici români (peste 82%), dintre care peste jumătate și-au redobândit deja cetățenia română.

Ca președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, fiind preocupat de situația etnicilor români din Republica Moldova, inclusiv din regiunea ei transnistreană, dar și din Ucraina, nu pot fi indiferent față de orice risc sau pericol îndreptat împotriva acestor conaționali.

De aceea considerăm de obligația noastră să sesizăm factorii politici de la Chișinău și Kiev asupra acestor riscuri sau pericole. Cu atât mai mult cu cât, așa cum și dumneavoastră ați atras atenția recent, Republica Moldova ar putea fi următoarea victimă a agresiunii rusești îndreptate dinspre regiunea transnistreană.

După cum bine cunoașteți, regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova este un teritoriu ocupat militar de către Federația Rusă și reprezintă o adevărată gaură neagră sau o zonă a fărădelegii. Prezența trupelor militare ruse de ocupație în regiunea transnistreană, ca și existența regimului separatist marionetă de la Tiraspol, prezintă o chestiune de securitate, asociată cu riscuri majore, atât pentru Republica Moldova, cât și pentru România și Ucraina. De fapt, atacul Rusiei asupra Ucrainei reprezintă o altă fază a războiului de expansiune dus de Moscova împotriva unor state independente, început în 1992, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Nu este un secret faptul că, în chestiunea transnistreană, timp de 23 de ani (între 1992 și 2015), Ucraina s-a situat, din păcate, pe aceeași poziție cu Federația Rusă. Abia peste mai bine de un an de la invadarea și anexarea Republicii Autonome Crimeea de către Federația Rusă, Ucraina a decis, la 1 mai 2015, suspendarea Acordului militar semnat cu Rusia la 25 noiembrie 1995, la Soci, privind dreptul de tranzit al Armatei ruse spre regiunea transnistreană ocupată de armata și serviciile secrete ale Moscovei.

Dincolo de aceste aspecte, condamnând ferm și univoc agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei și ținând cont de ecuația geopolitică complexă din regiune, vă supun atenției o chestiune de maximă importanță, legată de implicațiile Ucrainei în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, rugându-vă să acționați personal pentru soluționarea corectă și promptă a acestei chestiuni.

Chiar dacă a instituit cetățenia unică, Ucraina a procedat de-a lungul anilor, contrar propriei legislații, la acordarea masivă a cetățeniei ucrainene locuitorilor din Republica Moldova, inclusiv celor din regiunea transnistreană aflată sub ocupație militară rusă. Procesul este numit, în limba ucraineană, „паспортизація”, adică ”pașaportizare”.

Astfel, Ucraina le-a acordat cetățenia sa căpeteniilor separatiste din regiune, marionete ale Moscovei (așa-zișii „președinte” Vadim Krasnoselski, „prim-ministru” Aleksandr Rosenberg, „ministru de externe” Vitali Ignatiev, oligarhul Victor Gușan, care are controlul economic efectiv al regiunii, precum și majoritatea membrilor așa-zisului „soviet suprem” și ai așa-zisului „cabinet de miniștri” de la Tiraspol).

Căpeteniile separatiste de la Tiraspol, deținătoare ale cetățeniei ucrainene, traversează nestingherit frontiera de stat a Ucrainei, intrând și ieșind liber din țara dumneavoastră, dețin proprietăți importante în marile orașe (Odesa, Kiev și altele) și dezvoltă afaceri economice în Ucraina.

De-a lungul anilor, fenomenul „pașaportizării” de către Ucraina a locuitorilor din Republica Moldova a făcut obiectul investigațiilor presei ucrainene, a examinării în unele comisii ale Radei Supreme a Ucrainei, a interpelărilor și declarațiilor unor parlamentari de la Kiev, fiind confirmat în mod repetat chiar de către marionetele Moscovei la Tiraspol.

Ultimele cifre disponibile, vehiculate în spațiul public și care exprimă doar parțial realitatea, au fost de 120 de mii de cetățenii acordate de către Ucraina doar în regiunea separatistă transnistreană și de peste 200 de mii de cetățenii acordate de țara dumneavoastră în restul Republicii Moldova. Opinia publică nu cunoaște care sunt dimensiunile reale ale acestui fenomen. În spațiul public din Ucraina s-a vorbit adesea despre „piața neagră a pașapoartelor ucrainene”, „dezmățul cu pașapoarte care are loc în Transnistria”, „mafia pașapoartelor” etc. În aceste sute de mii de cazuri cetățenia ucraineană a fost acordată fără condiția renunțării prealabile la cetățenia deținută anterior, cum ar fi fost firesc din perspectiva legislației ucrainene despre cetățenie.

Potrivit datelor de care dispunem, mulți dintre sutele de mii de „noi cetățeni ucraineni” creați în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană ocupată militar de Federația Rusă, se retrag în România și alte state ale Uniunii Europene sub pretextul de a fi „refugiați ucraineni”.

În condițiile războiului convențional și a celui hibrid desfășurat de Rusia împotriva Ucrainei este de neînțeles de ce Ucraina nu le retrage cetățenia sa marionetelor Moscovei din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova.

În această situație, vă adresăm respectuos apelul să uzați de prerogativele dumneavoastră legale și să le retrageți cetățenia Ucrainei, prin decret prezidențial, tuturor căpeteniilor separatiste din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Am merge chiar mai departe, propunând autorităților ucrainene înghețarea conturilor bancare, blocarea afacerilor și punerea sub sechestru a proprietăților și firmelor deținute în Ucraina de aceste căpetenii separatiste, după modelul aplicat de Uniunea Europeană împotriva oligarhilor ruși care susțin războiul Rusiei putiniste contra țării dumneavoastră.

De asemenea, vă rugăm să dispuneți o anchetă oficială privind „pașaportizarea” de către Ucraina a sute de mii de locuitori din Republica Moldova, dintre care peste 100 de mii doar în regiunea transnistreană, în vederea retragerii, prin decret prezidențial, într-un timp cât mai scurt posibil, a cetățeniei ucrainene acordate acestor persoane.

Exprimăm convingerea că retragerea cetățeniei ucrainene acordate anterior agenturii Moscovei de la Tiraspol va fi o dovadă concretă de solidaritate cu Republica Moldova în efortul de înlăturare a ocupației militare ruse, dar și o contribuție la depășirea riscurilor de securitate regională pe care le prezintă factorul militar rusesc.

Vă rog, Excelență, să primiți asigurarea cuvenitului respect.

 

Senator Claudiu TÂRZIU,

Președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni