În pragul unei mari sărbători naționale-167 de ani de la Unirea Principatelor Române- am discutat într-un interviu acordat în exclusivitate pentru EVZ.ro despre subiecte de interes major pentru România în contextul geopolitic actual.
În prima parte, am analizat noua Lege a Cetățeniei care a intrat în vigoare în Ucraina și care exclude România de pe lista statelor acceptate pentru dublă cetățenie.
Am explicat că excluderea țării noastre este cu atât mai greu de justificat cu cât Bucureștiul a oferit Ucrainei, după declanșarea războiului, un sprijin consistent politic, economic și logistic.
După tot sprijinul substanțial oferit Ucrainei, era firesc să fim tratați ca un stat prieten. Acest lucru nu se vede.
Pe urmă, este evident că, din păcate, problema cetățeniei se suprapune peste un context mai larg de restrângere a drepturilor minorității românești.
Nu doar că drepturile nu sunt acordate, dar sunt retrase inclusiv cele existente. Vorbim despre desființarea școlilor în limba română, despre presiuni asupra preoților și credincioșilor care doresc să fie sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române.
Un stat absent
Am subliniat că statul român ar trebui să facă demersuri diplomatice ferme și constante pentru apărarea drepturilor românilor din Ucraina. Din păcate, de cel puțin cinci ani nu am văzut o astfel de poziție coerentă.

În a doua parte a interviului acordat EVZ.ro, au fost abordate subiecte referitoare la Republica Moldova și la recentele declarații ale Maiei Sandu pe tema reunificării cu România.
Am reamintit că Republica Moldova se află pe teritoriul unei provincii românești smulse printr-un rapt istoric, în urma unei înțelegeri criminale între Hitler și Stalin.
Dacă liderii aleși ai Republicii Moldova decid că reunificarea cu România este cea mai bună soluție, este un act legitim și benefic. Este cea mai rapidă și sigură cale de integrare în NATO și UE.
Pentru Republica Moldova, reunificarea cu România este opțiunea cea mai sigură.
Vă invit să citiți interviul integral, care este disponil aici și aici.
