Într-un singur an de la constituire, cu cîteva sute de membri și cîteva zeci de entuziaști implicați total în campania electorală, AUR a intrat Parlamentul României cu 10%. După primul an de la intrarea în Parlament, AUR a trecut de 25% în opțiunile de vot ale românilor.
De ce avem succes? Pentru că poporul român ne simte sinceritatea cu care vrem, la fel ca și el, să dislocăm democratic, prin vot, actuala clasă politică incompetentă și coruptă, de care ne-am săturat cu toții.
Iar asta îi îngrozește pe bandiți.
La Oradea, bihorenii ne-au cerut să le spunem cel puțin o măsură concretă care ar începe le îmbunătățească viețile atunci cînd AUR va ajunge să guverneze.
Am pus pe masă două astfel de măsuri: eliminăm legislația care ne încurcă și impozităm companiile după cifra de afaceri.
Astfel, banii produși în România vor servi nevoilor noastre de dezvoltare, nu ale altora. Astfel ne vom reface clasa de mijloc. Astfel vom pune la treabă, cu spor și rost, inteligența, truda și talanții românilor, care așteaptă de prea multă vreme de la conducătorii lor demnitate și prosperitate.