Postmodernism în rasă călugărească

Biografia tânarului preot-monah Savatie uimeste si în egală măsură indică un model. Este modelul renasterii spirituale a unui om. Cum s-a petrecut? Cititorii nostri vor găsi poate un răspuns parcurgând temele interviului de mai jos: poetul Stefan Bastovoi, natiune, stiintă si globalizare.

„Omul vechi rămâne în noi până la ultima suflare”

Părinte, nu ati încercat nici o clipă să vă ascundeti trecutul tumultos. Să se datoreze asta faptului că nu v-ati desprins total de „omul vechi” care ati fost? Omul care ati fost pînă la călugărire a rămas adormit undeva în străfundurile sufletului si ale constiintei Sfintiei Voastre, asteptînd prilejul desteptării, ori a „murit” odată cu tunderea în monahism?

Ceva a murit, ceva a mai rămas. Altfel nici nu se poate, cititi Patericurile, asa e monahismul. Sigur că omul vechi rămîne în noi pînă la ultima suflare asteptînd, după cum zici, prilej să se trezească. Dar trebuie să găsim limbă comună si cu el, cu omul acesta vechi din noi, să-l mai certăm, să-l mai punem la treabă. Prostii a făcut destule, ajunge!, acum să mai facă si ceva bun, măcar cît poate. În ce priveste trecutul, ce am eu a ascunde? Om ca toti oamenii, trecut ca tot trecutul. Nici nu mă laud, nici nu mă rusinez. Eu trăiesc cu convingerea că trecutul nu există. Hristos a venit si a pus capăt trecutului. Si eu mă rog Lui ca fiecare clipă a vietii mele să fie un nou început, o nouă nastere si să nu mai socotească niciodată trecutul meu, pentru că trecutul întotdeauna e un hău plin de mizerie si de tristete, pentru că trecutul este moarte. Vesnicia nu are trecut.

Vă este dor de poetul rebel Stefan Bastovoi?

Mie nu mi-a plăcut niciodată să fiu rebel. Eu pur si simplu nu eram de acord cu lumea în care trăiam. În felul în care eram rebel atunci, sînt rebel si acum. Dar dacă prin „rebel” se întelege să bei si să te bati, iar pe urmă să iei ghitara si să plîngi, nu, de asa ceva nu-mi este dor niciodată.

Cum se împacă un pasionat de Freud, care ati fost, cu necesitatea curătiei trupesti în monahism?

Cine nu-i pasionat de Freud? Toti sîntem stăpîniti de această patimă, aceasta este firea noastră. Dar mai există si Dumnezeu. Dacă vrei, aceasta este o bună dovadă că Dumnezeu există, faptul că un pasionat de Freud a devenit călugăr.

Ce a declansat convertirea la ortodoxie a unui adept al ateismului stiintific si al unui pasionat de Nietzsche?

Nu pot să spun.

„România și Basarabia nu prea au cultură”

Există vreo temă comună intelectualilor basarabeni-rusi si români cu rezonantă în spatiul ortodox, specifică acestuia si care să nu tină de domeniul creatiei bisericesti?

Există ceva comun la intelectualii din România si cei din Basarabia, fără îndoială. De exemplu, faptul că basarabenii trag la copiator mintea românilor, atîta doar că xeroxul este rusesc. Ce să zic, nu prea avem noi cultură. Si acesta este un alt punct comun pentru România si Basarabia. În ce priveste raportul cu ortodoxia, atît pe unii, cît si pe altii îi caracterizează îndepărtarea de aceasta. Eu cunosc multi intelectuali, îi cunosc personal pe mai toti cei care au obiceiul să apară pe prima pagină în gazete, dar nu cunosc nici unul care să umble la Biserică. N-o zic ca pe un repros, Doamne fereste!, asa eram si eu.

Afectează asta în vreun fel evolutia spirituală a comunitătii nationale?

Vezi, înainte ca evolutia să poată fi afectată, ea trebuie să existe. Nu stiu dacă există o evolutie natională. Mă refer, în primul rînd, la evolutia biologică, nu în sensul lui Darwin, desigur, ci mai mult demografic. Ultimele statistici din Republica Moldova ne spun că se nasc mai multi morti decît vii. Peste 20 % din copii sînt născuti din mame necăsătorite. A vorbi de cultură, de poezie în această situatie mi se pare chiar putin cinic.

Care este calea cea mai scurtă de întoarcere a unui intelectual, plin de mîndria îndoielii – „obligatorie pentru un om cult” -, la Biserică?

Dacă ar fi existat această cale, Dumnezeu ne-ar fi descoperit-o, că El vrea ca toti să se mîntuiască si să fie vii. Nu cunosc o astfel de cale si nici nu mă gîndesc să o descopăr. Cred, si nu mă îndoiesc, că Dumnezeu lucrează cu fiecare om asa cum stie El. Dumnezeu cunoaste pe fiecare, căci „El ne-a făcut pe noi si nu noi”, cum zice David, si se descoperă fiecăruia potrivit felului său de întelegere. De exemplu, magilor le-a trimis un înger în chip de stea, pentru că aceea se pricepeau la stele.

„Știința confirmă și întărește dogmele ortodoxe”

În ce fel este influentată – dacă este – viata moral-spirituală a est-europenilor de către dezvoltarea tehnologică si informatională ametitoare ?

Eu nu prea mai am legătură cu lumea. Am pierdut pulsul timpului meu. Aceasta o descopăr din scrisorile pe care le primesc. Pe de altă parte, e un lucru bun. Cineva din poetii rusi zicea că a fi contemporan cu timpul tău e semn de stagnare.

Astăzi, călugării au telefoane celulare, mănăstirile au pagini pe internet. Un monah poate locui în rugăciune si, în acelasi timp, explora locuri străine si îndepărtate prin Internet fără a se sminti?

Locuri străine din Internet nu are nevoie nimeni să exploreze; străinătatea, cu sensul de necunoscut, nu e bună în nici un fel. Dar să-si scrie scrisori poate. Ce rău e în asta? E si aici un folos, dacă stii să-l folosesti. De exemplu, sărmanii oameni, care sînt asaltati de toate ispitele lumii în care trăim, pot suna sau scrie oricînd duhovnicului, să ceară un sfat, să primească o mîngîiere.

Un părinte bătrîn din Moscova povesteste în una din cărtile sale un caz simpatic, potrivit pentru discutia noastră. S-a întîmplat să fie luat peste picior în troleu de un tînăr ateu: „Ce, popa, cum e să mergi pe dracu’, e bine?” „Nu-i nimic rău în a merge pe dracul – răspunse părintele cu blîndete -, mai rău e cînd dracul merge pe tine”.

Mai multi preoti ortodocsi din Europa răsăriteană si de peste Ocean au înfierat minunile tehnologiei considerate drept unelte ale vrăjmasului. Astfel, continuă o aprigă dezbatere despre semnificatia cifrei 666, care ar fi înscrisă pe cărtile de identitate; au fost publicate brosuri despre nocivitatea spirituală a televizorului s. a. m. d. Ortodoxia intră în contradictie cu dezvoltarea tehnică si informatională?

Nu există nici o contradictie între Ortodoxie si dezvoltarea tehnică. Si aici e musai să folosim cuvîntul Ortodoxie si nu crestinism, deoarece lupta cu stiinta este treaba romano-catolicilor si a protestantilor, care si ei se numesc crestini. Ortodocsii n-au ars pe nimeni pe rug pentru faptul că ar crede că pămîntul se roteste. Dogmatica romano-catolicilor si a protestantilor i-a pus în situatia să nege stiinta, deoarece descoperirile stiintifice contraziceau închipuirile lor despre lume si om. În ce ne priveste pe noi, stiinta nu face decît să confirme si să întărească dogmele ortodoxe.

Altceva este pseudo-stiinta, cînd speculatii de tipul lui Darwin sînt identificate cu stiinta. Noi nu trebuie să stigmatizăm stiinta numai pentru faptul că unii reprezentanti ai ei au dat gres sau au urmărit scopuri diabolice. Acelasi lucru se poate spune si despre multi reprezentanti ai Bisericii, dar asta nu înseamnă că Biserica nu este bună. Nu trebuie să separăm stiinta, cultura în general, de viata religioasă, în modul acesta brutal. Viata bisericească nu este ceva paralel cu realitatea, viata bisericească este adevărata noastră viată. Noi avem o multime de sfinti care au fost împărati, demnitari de stat, soldati etc. Aceasta este viziunea ortodoxă, autentic crestină, asupra lumii si a stiintei. Cititi tratatele Sfîntului Grigore de Nyssa, episcop din veacul V, în special cele despre facerea omului, tîlcuirea la Hexameron (cele 6 zile ale facerii) si tîlcuirea la titlurile psalmilor, unde sfîntul vorbeste despre atmosferă si circuitul elementelor în natură, despre mersul stelelor si celelalte care au tulburat atît de mult pe inchizitorii romano-catolici. Aceasta ar fi atitudinea dogmatică, teoretică a Ortodoxiei fată de stiintă.

În ce mă priveste, nu recomand nimănui să privească televizorul, nici eu nu-l privesc si nici muzică nu ascult. Dar motivele pentru care o zic sînt altele decît cele invocate de curentul pe care l-ai pomenit. Cred că dacă s-ar face un experiment, să se arate la televizor vreme de o săptămînă numai lucruri bune, să se schimbe afisele mizerabile de pe stradă, să înceteze muzica vulgară si idioată care răsună de peste tot si în locul lor să se cînte psalmi, cred că ne-am schimba mult părerea despre lume si performantele stiintei. Am întelege că hîrburile acestea, pline de sîrmulite si surubase nu fac nimic, dacă nu este omul în spatele lor să le pornească cu răutatea sau cu bunătatea sa.

„Ortodoxia nu răspunde nici unei provocări”

Asistăm la un fenomen care pare de neoprit: globalizarea. Unul dintre efectele sale este nivelarea identitătilor, constiintelor, mentalitătilor etc. Diversitatea tinde să se topească în uniformitate. Va răspunde Ortodoxia acestei provocări?

Ortodoxia nu trebuie să răspundă nici unei provocări. Ea a răspuns o dată si pentru totdeauna prin moartea lui Hristos. Dumnezeu pe cruce este răspunsul nostru lumii acesteia. Celelalte nu sînt ale noastre.

Limba principalului promotor al globalizării – engleza -, cîstigă tot mai mult teren. În România se înregistrează un fenomen de americanizare a limbii. Credeti că este doar o modă sau un semn al slăbiciunii unei limbi care lasă locul alteia mai puternice?

Nu stiu ce înseamnă o limbă slabă sau puternică, dar stiu ce înseamnă un popor slab si fără personalitate. Românii întotdeauna au fost impresionati de ceea ce vine de la străini. În veacul XIX vorbeau frantuzeste, ceva mai înainte greceste, acum americăneste. Acelasi popor, acelasi fenomen, limba n-are nici o vină. Nu schimbarea limbii mă sperie pe mine, că limba spune ce-i zice mintea, ci schimbarea mintii. Nu că românii ar avea cine stie ce minte bună, dar asa cum e ea, totusi e minte, pe cînd ceea ce ne aduce americanizarea este renuntarea totală la minte.

Cine ne asigură că asa cum ne este înlocuită limba, nu ne va fi schimbată si credinta, printr-o campanie asiduă si persuasivă? Vedem doar că se încearcă acreditarea ideii că principala piedică a progresului României este Biserica Ortodoxă, care, uzând de influenta sa, se opune unor măsuri care „să ne aducă în rîndul lumii”, cum este, bunăoară, legalizarea homosexualitătii.

Au dreptate. Biserica Ortodoxă este principala piedică în calea progresului oamenilor spre pierderea totală a mintii. Dar eu cred Celui care a zis că ea va rămîne pînă la sfîrsitul veacurilor. Întotdeauna se va găsi un om, doi care să gîndească, iar ei vor putea vorbi si altora, oricîti ar fi, oricine ar fi. Asta mă face să fiu linistit.

(Text publicat în revista Rost – nr. 1, Martie 2003)