Nu poți vorbi despre neamul românesc fără a-l pomeni pe Petre Țuțea.
Uriaș, atît la propriu, cît și la figurat, acest gînditor neasemuit, geniu al oratoriei, i-a vrăjit, după cum mi-a povestit Marcel Petrișor (care i-a fost alături pînă la mormînt), pînă și pe gardienii de la Aiud, în anii ’60.
A îndurat 13 ani de temniță bolșevică.
Și astăzi, cînd se împlinesc 120 de ani de la venirea sa pe pămînt, în satul Boteni (județul Muscel, pe atunci), îi aduc omagiul meu.
Poporul român a avut al său Socrate – Petre Țuțea.
Nimeni altul ca el.