Pe 6-7 octombrie 2018, cu exact patru ani în urmă, votam la „Referendumul pentru căsătorie”, pentru modificarea art. 48 alin. (1) din Constituție. Am votat DA împreună cu alte peste 3 milioane și jumătate de români. Unica noastră miză a fost familia. Așa cum o știm și așa cum a fost dintotdeauna.
Doar 21% dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la urne. Insuficienți pentru ca referendumul să fie validat în termenii legii românești. Despre boicotul cvasi-generalizat și manipularea căreia i-au căzut (prea) mulți pradă am vorbit și scris destul la vremea respectivă.
Deși supărător, rezultatul nu ne-a demobilizat. Dimpotrivă. Am știut că aceste milioane de români pot și trebuie să fie temelia unei politici adevărate pro familie, pro viață, fundamentată pe credința creștină și pe principiile noastre conservatoare.
Eram de ani buni în această luptă. Despre care știam ce însemnătate are. Nu neapărat pentru noi, ci pentru copiii noștri și pentru generațiile care vor veni.
În octombrie 2018 am primit o palmă. Una care ne-a trezit. Și am înțeles că lupta pentru normalitate trebuie să continue, orice ar fi, pînă cînd vom răzbi!