O urgență națională

Văd că mai mulți prieteni de idei, cu notorietate și glagorie, ne avertizează asupra unei capcane în care am fi căzut. Cică adoptarea tacită în Camera Deputaților a legii privind autonomia pe criterii etnice a așa-zisului ”Ținut Secuiesc” este o diversiune menită să ne abată atenția de la problemele reale, cum ar fi felul în care gestionează guvernul campania anti-coronavirus.

Părerea mea este că acești prieteni se înșală.

Întîi, pentru că politicienii noștri de la putere (cei de azi, ca și cei de ieri) nu sînt capabili să vadă mai departe de vîrful bocancilor, darămite să pună la cale niscaiva diversiuni inflamatorii.

Al doilea, pentru că PNL este la guvernare, dar nu deține majoritatea în Parlament, să fim serioși. Dacă PSD voia să supună proiectul la vot în Cameră, o făcea, așa cum a făcut-o azi în Senat. Și ar fi fost respins mintenaș, cum s-a și întîmplat astăzi.

Al treilea, pentru că o asemenea manevră nu aduce puncte nimănui. Nici PSD, care a vădit cel puțin iresponsabilitate, dacă nu complicitate cu UDMR. Nici PNL, în timpul guvernării căruia se petrece acest fapt fără precedent și de natură să pună lumea românească pe foc. Ceilalți nu contează în ecuație prea mult.

A abate atenția de la o problemă serioasă, precum suspendarea drepturilor și libertăților, prin punerea în scenă a unei alte probleme, la fel de grave, nu e chiar o mișcare cîștigătoare. Dimpotrivă, s-ar putea subsuma amîndouă unei acțiuni antinaționale mai largi.

Chiar dacă Iohannis a încercat să pară și azi un salvator, susținătorii săi au fost mai degrabă oripilați de discurs, decît încîntați. Să recunoaștem, nu-l prinde deloc postura de patriot, cum nici cea de lider radical.

În plus, el nu mai are ce cîștiga la nivel național, ca să aibă grijă de popularitatea lui. Mai degrabă are nevoie de suport internațional, pentru o funcție la nivel european, după ce-și va termina mandatul de președinte. Or cu ieșiri ca aceea de azi, n-are nici o șansă să își consolideze un sprijin european.

Nu, prieteni, n-a fost nici o manevră, a fost o prostie generală. Nici măcar ticăloșia proverbială a PSD nu cred că a funcționat aici. Avem o clasă politică extrem de slabă. E o urgență națională primenirea ei din temelii.