Despre lăcomie

Lăcomia americană desființează simboluri, dărâmă idoli și curmă vieți.
Două cazuri ilustrative: Elvis Presley și Mike Tyson. Din două zone ale vieții publice la fel de predispuse corupției: cea a divertismentului și cea a boxului.
Doi uriași care au fost exploatați până la pierderea demnității, doar pentru a produce câștiguri mari, tot mai mari.
Aseară, am văzut un documentar despre Elvis Presley din care am înțeles mai bine ce l-a împins spre sfîrșitul prematur, la doar 42 de ani. Lăcomia unui circar de geniu care i-a fost manager și care nu doar că nu-l înțelegea, dar nici nu-i prețuia cu adevărat talentul rarism. Colonelul Parker l-a ținut pe Elvis prizonier într-o cușcă de aur, până la moarte.
Dimineață, m-a întristat făcătura de meci dintre Mike Tyson și un nimeni în box, Jake Paul. Ultimul a fost declarat câștigător, după opt partide a câte două minute, în care Tyson a făcut eforturi supraomenești să nu-l lovească pe Paul. Nimic din tehnica distrugătoare a lui Tyson nu a fost folosit. Tyson nu a dat nici măcar o dată acea serie devastatoare de upercuturi la corp și cap, care s-au soldat cu KO de multe ori în cariera lui. Umilința pe care a suportat-o Mike Tyson pentru bani este îngrozitoare.
Mai mult decât dramele unor personalități de acest calibru mă cutremură rapacitatea sistemului care își devorează astfel performerii. El nu există doar în SUA, să ne înțelegem, dar acolo a fost dus la nivelul cel mai înalt de cruzime. Mecanismele lui sunt puse în mișcare de o mentalitate în care doar banul e sfânt.