Facebook îmi amintește că acum nouă ani, pe vremea asta, eram în plină campanie de re-cunoaștere și cinstire a Sfinților din închisorile comuniste. După o primă expoziție foto-documentară alcătuită și organizată de Asociația ”Rost” în câteva localități prin 2008, am revenit cu o alta, mai bogată și dedicată mai multor personalități duhovnicești din temnițele comuniste, pe care am deschis-o în peste 40 de orașe din țară și la Chișinău. Fiecare vernisaj a fost urmat de către o conferință, pe care am susținut-o alături de nume mari ale lumii românești. A fost un tur de forță care cred că a ajutat la îmbogățirea și consolidarea cultulului existent astăzi pentru Sfinții, martirii și eroii din timpul comunismului. Este una dintre cele mai mari bucurii sufletești pe care le am.
Fără falsă modestie, trebuie să mai adaug că Asociația ”Rost” a fost printre organizațiile care au deschis către publicul larg tema neomartirilor anticomuniști în România, încă din 2002, de la apariția primului număr din Revista Rost.