Entuziasmul primitiv cu care premierul Ciolacu a prezentat rezultatele întâlnirii cu delegația de congresmeni americani venită la București într-o vizită de informare este cea mai clară ilustrare a dezastrului în care ne aflăm.
Președintele PSD se laudă că a reconfirmat atașamentul necondiționat al României la parteneriatul cu Statele Unite și la statutul de membru al NATO, deși nimeni nu a pus în discuție la București angajamentele de politică externă ale țării noastre.
În traducere, șeful guvernului a bifat o lecție de dirigenție în compania unor turiști de lux, fără o agendă explicită și fără un mandat clar din partea administrației de la Washington.
În timp ce statele relevante din punct de vedere geopolitic își negociază la sânge obiectivele diplomatice la cel mai înalt nivel, România, căzută sub influența unei coaliții ilegitime, dă socoteală unor emisari veniți să verifice funcționarea democrației în estul Europei.
Pentru naivii care au intrat în jocul ideologic al loviturii din 6 decembrie 2024, nivelul la care a fost coborâtă România în relațiile internaționale ar trebui să fie ultimul semnal de alarmă. Nu suntem decât o țară minoră, predată complet ”aristocrației” politice de la Bruxelles și condusă de un președinte interimar în plină furtună politică!
Pentru o astfel de catastrofă, nici măcar meditatorii premierului Ciolacu nu mai pot inventa o soluție salvatoare.