În această săptămînă, în care se împlinesc 30 de ani de la Revoluția anticomunistă, va apărea o nouă carte a mea, Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste (Editura Rost, București).
În loc de altă prezentare, voi reda un fragment din Cuvîntul autorului și un fragment din Prefața semnată de prietenul Sorin Lavric.
Cei care doriți să vă procurați cartea, o puteți face accesînd link-ul de aici: magazinul online al editurii.
”Cartea de față este o necesitate, nu un moft auctorial. Întîi, pentru că articolele care o compun au fost scrise, de-a lungul a aproape douăzezi de ani, din nevoia unor lămuriri la nivelul lumii românești. Apoi, pentru că ea se constituie, pe de o parte, într-o radiografie a ”perioadei de tranziție” a României de la blocul sovietic la cel euroatlantic și, pe de altă parte, într-o schiță a doctrinei conservatoare. Altfel spus, acest volum nu redă doar liniile mai pregnante ale realității românești în post-comunism, așa cum sînt percepute ele de o conștiință conservatoare, ci și creionează un crez politic, care, esențialmente, este și o direcție de viață, pe coordonate naționale și creștine.
La trei decenii de la căderea regimului totalitar comunist, n-am scăpat încă de reziduurile comuniste, ceea ce menține confuzia de planuri, de valori și de idei în societate. De aceea, se cer noi eforturi de limpezire, astfel încît să știm în ce credem, de ce credem și ce avem de făcut în virtutea credinței noastre. Și folosesc aici termenul de credință atît cu semnificația lui religioasă, cît și cu conotația de convingere politică.
Am selectat doar acele texte care rezistă în timp și le-am așezat în ordine cronologică, pentru a se vedea atît consecvența ideatică și atitudinală, cît și evoluția stilistică. Așa devine evident că fundamentele au rămas aceleași, dar raportarea la ele a realităților este, pe măsura trecerii timpului, îmbogățită în nuanțe și exprimare. De asemenea, în acest fel pot fi observate mai ușor anumite schimbări de mentalitate și, în consecință, de comportament în societate.
Titlul cărții se referă deopotrivă la generația mea sau generația revoluției și la noua generație de azi, ca și la cea de mîine, întrucît slujirea ideii naționale și a ideii creștine este o misiune pentru veșnicie. O generație, în sensul cel mai larg, este cuprinsă într-un interval de pînă la 30 de ani. Generația revoluției, care în partea ei cea mai de jos ca vîrstă este în plină vigoare a maturității, încă nu și-a spus ultimul cuvînt în privința destinului național. Între timp însă s-a născut o nouă generație, care poate duce mai departe, cu un mai mare succes, lupta începută de noi în 1989. Ar fi minunat ca aceste două generații să-și unească eforturile, pentru a rămîne împreună sub un singur nume: generația unui ideal național înfăptuit. ” – Claudiu Târziu
”M-am întrebat de unde îi vine tonul nealterat al convingerilor. Nu a trebuit să caut prea departe. La fel ca mine, trăise întîlnirea providențială cu deţinuţii politici, atîta doar că o făcuse cu mult mai devreme, la începutul anilor 1990. În fiinţa acelor oropsiţi de soartă, Claudiu avea să descopere o nebănuită nobleţe, al cărei cîmp de fascinaţie l-a molipsit pînă la a-l preschimba lăuntric. Oropsiţii aceia erau de fapt nişte cavaleri ai spiritului a căror elevaţie nu putea fi atinsă prin nici o reţetă de educaţie obişnuită. Oropsiţii erau nişte iniţiaţi cărora suferinţa le împrumutase ştaiful inconfundabil al oamenilor morţi pentru lume, dar niște morți în al căror suflet se născuse o nouă lume, cea a trăirii în duh. Şi fiindcă purtau în ei certitudinea unei alte lumi, tocmai de aceea o puteau transmite acelor tineri care erau destul de copţi ca s-o primească. Din rîndul lor făcea parte Claudiu.
(…)
În cartea de față paladinul patetic din sufletul lui Claudiu Târziu intră în pielea doctrinarului creștin. Autorul iese din credință și coboară în lume, spre a se lupta cu apologeții globalizării, cu masoreții egalităţii și cu emulii seculari. Să-i urmărim gîndurile cu conștiința că ele vin dintr-o competență care este cu mult mai adîncă decît cea a unui teoretician. E vorba de competența pe care i-o dau cele două decenii de-a lungul cărora Claudiu Târziu și-a exersat cele trei calități predilecte: caracterul tare, mono-tonul mistic şi vigoarea patetică.” – Sorin Lavric