La centenarul nașterii poetului răstignirilor ascunse

Cu cîteva zile în urmă, pe 12 iulie, s-a împlinit un veac de la venirea pe această lume a lui Petru C. Baciu, unul dintre modelele care m-au ajutat să cresc, care mi-au deschis ochii asupra istoriei adevărate, unul dintre „Cei 13 care m-au salvat”.

L-am cunoscut pe „Baci” în 1995, la AFDPR Bacău, și m-am bucurat de prietenia sa mai bine de două decenii.

Un lider înnăscut, sever, dar generos și sentimental, Petru Baciu a îndurat vreme de 16 ani supliciul temnițelor comuniste.

După 1990, a publicat două volume de poezii și două de memorii.

„Jertfa de sine este singurul drum spre mîntuire”, am învățat de la domnia sa.

Inimă bună, Baciule!