Statele Unite sînt acoperite, de astăzi, de un val albastru. Democrații i-au zdrobit pe republicani în alegerile de la mijlocul mandatului.
Promisiunile neonorate ale președintelui Trump au fost plătite din greu.
Republicanii au pierdut ambele camere ale Congresului american, iar numărătoarea încă nu s-a încheiat.
În Senat, unde dețineau 53 de locuri, au rămas, deocamdată, cu 44, față de 54 ale democraților.
În Camera Reprezentanților, cel puțin 27 de districte au trecut de partea adversă.
Majoritatea guvernatorilor devine democrată pentru prima oară în ultimii 16 ani. Pînă și Texasul și Kansasul, cetăți republicane de decenii, au trimis democrați în Senat!
Istoria se repetă cu o exactitate aproape pedant. În 2006, George W. Bush pierdea ambele camere din pricina războiului din Irak; douăzeci de ani mai tîrziu, Donald Trump, care și-a făcut intrarea în politică denunțînd tocmai războaiele lui Bush, plătește aceeași poliță pentru un război al său.
Două promisiuni neonorate
Ce promisese fostul prezentator de reality-show? Pace, nu război. Conflictul din Ucraina urma să fie stins în 24 de ore. A intrat în al cincilea an, iar negocierile, lăsate baltă în februarie, abia acum se reiau, la Abu Dhabi.
Estimp, Statele Unite și Israelul au pornit, tot în februarie, bombardamentele asupra Iranului, pentru o campanie anunțată de patru-cinci săptămîni, care ține de opt luni.
Iranul a minat Strîmtoarea Ormuz, iar benzina s-a scumpit în America, în medie, cu 36% într-un an.
Vinovat de înfrîngere ar fi, în opinia lui Trump, prețul de la pompă, nu războiul (de parcă unul ar fi căzut din cer, fără legătură cu celălalt).
Cît despre dosarele Epstein, a căror desecretizare Trump o jurase în campanie, Congresul a trebuit să voteze o lege ca să-l silească, iar Departamentul Justiției a socotit misiunea încheiată după vreo 3 milioane de pagini, deși admisese că documentele vizate sînt aproape de două ori mai multe.
Nici averea prezidențială n-a stat pe loc: după estimările citate de Reuters, s-a umflat cu 2,2 miliarde de dolari, în vreme ce familia Trump s-a înfipt în criptomonede, drone și inteligență artificială.
Să fie limpede, americanii nu l-au ales din capriciu. Voiau stăvilirea migrației, curățenie la Washington, întoarcerea fabricilor emigrate în Asia, încetarea acordurilor globaliste de liber schimb, renunțarea la cenzură și la cotele ideologice din școli și companii.
Granița de sud a închis-o, ce-i drept. În rest, a făcut spectacol, cu rezultate practice modeste, dar cu un efect dezastruos asupra imaginii administrației sale.
Paguba cea mai mare nu e înfrîngerea lui Trump, ci compromiterea unor idei juste.
Trump nu va fi răsturnat, dar va fi cenzurat și cercetat
Va guverna, așadar, stînga americană? Nu. Noul Congres se instalează în ianuarie, iar Trump a anunțat de pe acum că va pune veto pe tot ce i se va trimite.
Pentru a-l răsturna de la putere pe Trump este nevoie de două treimi în fiecare cameră, adică de 67 de senatori și de 290 de membri ai Camerei, iar în Senat mai e o piedică: obstrucția parlamentară (așa-numitul filibuster), care cere 60 de voturi pentru a debloca o lege. Democrații nu au nici una, nici alta. Vor putea, în schimb, să blocheze numirile, inclusiv pe cele de judecători federali, să strîngă baierele pungii și, mai cu seamă, să ancheteze diferite faptel și acte ale administrației prezidențiale. Comisiile parlamentare se vor ocupa de războiul din Iran, de afacerile familiei prezidențiale și de dosarele Epstein.
Președintele nu va fi detronat, dar va petrece doi ani în defensivă, cu ochii pe 2028.
Nici lumea nu se va dărîma peste noapte, oricît ar trîmbița televiziunile.
În cazul Ucrainei, majoritatea democrată va cere mai mulți bani și mai multe arme pentru Kiev, ceea ce poate încurca negocierile lui Trump cu Putin, fără să aducă pacea mai aproape; patru ani de război o dovedesc din plin.
Față de China, continuitatea e sigură, pentru că bătălia pentru tehnologie, inteligență artificială și resurse nu are culoare de partid la Washington.
Iar Bruxelles-ul va primi zîmbete transatlantice, dar nu va scăpa nici de protecționismul american, nici de nota de plată pentru propria apărare.
Pare-se totuși că stînga europeană a și desfăcut șampania, iar tabăra care cere arme cu orice preț citește votul ca pe o binecuvîntare.
România
Și noi? România își joacă de decenii diplomația pe o singură carte. Ne-am uitat rolul de mediatori de altădată. Am abandonat sau neglijat, în mod inconștient, relațiile care odinioară ne transformaseră în punți între capitale care nu se înțelegeau. Vedem lumea numai în alb și negru și urmărim acum, cu sufletul la gură, între ce scaune vom cădea.
Dacă marile puteri vor reîmpărți, fie și în parte, sferele de influență, ce prieteni puternici și loiali avem și la cine am putea apela? La Cotroceni sau în Palatul Victoria nu pare să se gîndească cineva la o asemenea perspectivă.
La Ialta am fost obiect al tîrgului, nu parte la el, și nimic nu ne garantează că lecția nu se va repeta.
Interesele noastre nu țin de simpatii, ci de geografie. Washingtonul și-a redus deja, în toamna lui 2025, trupele de pe flancul estic, inclusiv de la Mihail Kogălniceanu, iar anul acesta aceeași bază a servit drept sprijin logistic pentru operațiunile împotriva Iranului (adică într-un război pe care noul Congres îl va cerceta cu lupa).
Securitatea Mării Negre, Republica Moldova, războiul de la graniță ne privesc oricine ar conduce comisiile americane.
Parteneriatul strategic nu poate rămîne un negoț în care noi cumpărăm armament și primim promisiuni; trebuie să aducă fabrici, transfer tehnologic, industrie de apărare proprie, infrastructură energetică și logistică. Iar relația cu America se cuvine clădită instituțional, cu ambele partide, nu atîrnată de un om ori de un ciclu electoral.
Mărturisesc că am sperat și eu că Trump, care numai din lumea conservatoare nu venea, va dori să joace un rol istoric. Am sperat, ca mulți alți conservatori europeni, că un om conectat la sistem, dar lipsit de tarele politicii în sistem, poate opri războaiele și poate reda Occidentului bunul-simț. Iar Trump a avut această șansă în mod real. Dar a irosit-o pentru că l-a ajuns trecutul din urmă și l-a trădat firea de showman, încîntat numai de sine și de cîștigul cu orice preț.
Să deschidem însă și ochiul bun: mai sînt doi ani de mandat și poate că Trump nu și-a spus încă ultimul cuvînt.
Oricum ar fi, pentru moment să mai asimilăm o lecțție. Cauza unui popor nu se încredințează unui salvator providențial, nici de peste Ocean, nici de aiurea. Altminteri, în loc de miracol ar putea veni o nenorocire.