Întîlnire de suflet

Mare bucurie am trăit astă seară să-l reîntîlnesc pe Părintele Profesor Vasile Gordon, în a cărui biserică am mers foarte mulți ani duminică de duminică.
De fapt, biserica Sf. Ilie Gorgani, vizavi de Cișmigiu, unde a fost paroh o viață, a fost prima biserică în care am călcat în București prin 1993.
Era biserica preferată a foștilor deținuți politici.
Pr. Vasile Gordon, fiind ginerele Pr. Constantin Voicescu (fost deținut politic) era firesc să-i atragă.
Profesor la Teologie, conducător de doctorat și un foarte bun cunoscător al istoriei, Părintele Vasile este și un iubit duhovnic și excelent predicator.
Cu vorba blîndă și o abordare înțeleaptă, întotdeauna dinspre virtuți, a cîștigat mulți oameni pentru Hristos. De cînd s-a pensionat, nu l-am mai văzut sî îmi era dor de sfinția sa.
Acum a rînduit Domnul să ne regăsim și să stăm de vorbă în tihnă. Drept pentru care vă împărtășesc această bucurie.

Un comentariu la „Întîlnire de suflet”

  1. Oamenii cu sufletul bun îi adună Domnul, mereu la un loc ,la timpul și momentul potrivit.
    Respect părintelui Vasile Gordon.
    Toată stima pentru dumneavoastră domnule Târziu.

    Răspunde

Lasă un comentariu