Nu mai avem sport de performanță pentru că nu mai avem sport de masă. Cu bune și cu rele, regimul comunist a avut o politică a sportului care a produs rezultate și din care societatea românească s-a „hrănit” și în primii ani de după 1989. Acum trăim într-un deșert al mediocrității și al lipsei de performanță.
S-au inaugurat cîteva stadioane în ultimii ani, dar cîte baze sportive pentru sportul de masă au fost desființate pentru a face loc rechinilor imobiliari?
Dincolo de investițiile în infrastructura sportivă pentru amatori și profesioniști, este nevoie de o politică națională privind sportul.
De fapt, este nevoie de o politică națională în toate domeniile.
Prăbușirea naționalei de fotbal, ca și a sportului românesc în general, este doar un simptom al prăbușirii și degradării societății românești în ansamblu.
Exportăm oameni și materii prime. Importăm produse finite. Vindem ieftin și cumpărăm scump. Trăim pe datorie.
Împrumuturile pe care le facem se duc mai mult în consum, decît în investiții.
Dobînzile cresc, la fel ca și povara pe care o lăsăm în seama viitoarelor generații, tot mai mici numeric, mai puțin educate și mai puțin atașate de România.
Așa cum sportul în ansamblu face tot mai puțină performanță, învățămîntul formează oameni tot mai slab pregătiți profesional și uman.
Nivelul de educație și civilizație se degradează de la an la an, de la generație la generație. Acest lucru se vede în modul în care ne comportăm pe stradă, în discursurile politicienilor, în emisiunile TV tot mai vulgare și frivole.
Putem ieși din acest marasm? Cu siguranță, da!
Avem datoria morală să facem asta. Depinde de fiecare dintre noi.