Jurnalist, poet, prozator și editor. Scriu de o viață cu un singur gînd: ca scrisul meu să fie de leac. Pentru suflet, că toate bolile de acolo încep.
De leac pentru hoție, am făcut investigații. De leac pentru ignoranță, am scris analize, eseuri și opinii. De leac pentru disperare, am scris reportaje și interviuri pe subiecte religioase. De leac pentru neiubire, am scris literatură ficțională.
Mai mult decît atît, i-am publicat și pe alții (preocupați de aceleași păcate sau de multe altele) în ziarele, revistele și editurile pe care le-am condus sau le conduc.
Cred că toți demonii care ne dau tîrcoale, indiferent de numele lor (mîndria, lăcomia, invidia, lenea și toate celelalte), odată prinși în cuvinte bine meșteșugite, își pierd puterea. Dacă nu asupra tuturor celor care citesc acele cuvinte, măcar asupra celui care le scrie.
O biografie fără figuri de stil puteți găsi aici.