Democrație a la Bruxelles

În Parlamentul European (PE) există o practică total nedemocratică: izolarea opoziției, în parte sau integral.
Inventată de partidele cu fundamente sau apucături de stînga radicale, frizînd totalitarismul, această practică, numită în mod fals ”cordon sanitar”, lezează dreptul a milioane de cetățeni europeni de a fi reprezentați în PE, deși și-au exprimat votul în acest sens.
Practic, deputații ”indezirabili” din perspective stîngii radical nu mai pot face nimic, în afară de a lua cuvîntul, cite un minut, din cînd în cînd.
Partidul Popular European (PPE, stînga dreptei), socialiștii (S&D, laptele bătut al comunismului, cum spunea Țuțea) și neomarxiștii (Renew) au convenit și pentru legislatura care va începe pe 16 iulie să blocheze accesul grupurilor politice de dreapta (conservatoare și suveraniste) la conducerea unor comisii ale Parlamentului European. Făcînd un ”cordon sanitar” care să le protejeze lor toate pîrghiile de putere, pe care le vor putea apăsa abuziv.
Sînt vizate ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni, grup din care face parte și AUR), Patriots for Europe (nou format, condus de liderul Rassemblement National din Franța, Jordan Bardella) și un alt grup, care se va oficializa astăzi, Europe of Sovereign Nations (coagulat în jurul AfD din Germania).
Ieri după-amiază, într-o întîlnire a grupului ECR cu actualul președinte al Parlamentului European, Roberta Metsola, care candidează pentru un nou mandat, mai mulți europalamentari conservatori i-au reproșat că îngăduie ”cordonul sanitar” și că această manieră de a purta lupta politică este nedemnă și antidemocratică.
Metsola a încercat să se scuze, afirmînd că ea lucrează cu toată lumea. Dar nu a putut nega realitatea, că atît ECR, o bună bucată din mandatul care se încheie azi, cît și ID, în toată perioada de cinci ani, au fost izolate de establishment-ul stîngist al PE și că același lucru se pune la cale acum contra tuturor europarlamentarilor cu adevărat de dreapta.
Lupta din PE va fi și mai grea de acum, pentru că, din păcate, tabăra conservatorilor, patrioți și suveraniști, este împărțită în trei grupuri.

2 comentarii la „Democrație a la Bruxelles”

  1. Inainte de orice , e necesara unirea , alianta , pactizarea formatiunilor suveraniste , identitare. Ca nicio forta leftarda , nu poate face atat de mult rau cat dezbinarea formatiunilor consevatoare si orgoliul absolut iresponsabil de care sufera liderii acestora. Cum de adversarii pot lucra in unitate ? Raul nu vine si nu va veni de la stangisti , centristi sau neoconi -ci de la conservatorii dezbinati -din pacate. Aveti responsabilitatea , stiati ca va fi asa , in voi ne-am pus toate sperantele , acum descurcati-va ! Renuntati la absolut toate orgoliile si aliati-va !

    Răspunde
  2. Bună dimineaaata draga Claudiu Tarziu si Adrian Axinia

    As vrea sa ma angajez la unu din voi consilier chiar bucatar sau maseur pana la 1 decembrie ca am mare nevoie de bani și sa muncesti nu e rușine nici la cei 80 de ani ai mei dar nici la 42 de ani la cât ies specialii nesimțiți la pensie .

    Acum vorbesc numai cu Adrian Axinia ca nu am Whatsappu lui :

    Sper ca ești exuberant cu 24.000 Euro pe luna .
    Io zic sa ma angajezi consilier pana pe 1 decembrie .
    Ca vreau sa mi cumpăr Duster pentru naveta la Senat .
    Am cerut chiar un autobus medical lui George . Da cică nu are ca toarna ochelari polarizati pentru nevazatori .iar consilierul meu e foarte zgarcit . A zis ca îmi cumpăra 1 Galaxy S24 Beast si un Duster echipat la maxim apoi s a internat la nebuni .
    Deși I am adus mari sponsori ca Tivoli Ford Audi LG1 one da ala cel mai scump din lume Electrolux Ariston etc evident nu pe cabinet Senator ci pe poemele mele minunate .
    Tu ce mai faci . Vad ca nu mai raspunzi la comentarii ca alta dat .
    Intre timp la Ploiești am ajuns șeful tau direct .
    Deoarece de căldură mai dorm pe masa mare din sediu am cotrobait și am dat de un dulap cu lucrurile tale .
    Sunt role de film de 16 mm cu filmuletele tale cu trupele de legionari . Pot sa le donez la sarmani ? Mai e si pasta cu periuta Paradontax dar le folosesc eu .
    Cu drag

    https://www.facebook.com/share/r/AhtopsVX7SLeTz4K/

    Șeful tau cel Mare

    Răspunde

Lasă un comentariu