Ministrul român de Externe a produs și ultima dovadă a incompetenței și inadecvării pentru funcția pe care o ocupă.
După alegerea Budapestei pentru summitul, care poate fi istoric, dintre Donald Trump și Vladimir Putin, în căutarea păcii, ministrul Oana Țoiu a anunțat că așteaptă o solicitare oficială din partea Moscovei pentru ca România să permită survolul aeronavei cu care președintele rus va călători în capitala Ungariei.
A fost irosită astfel ultima ocazie pentru ca Bucureștiul să facă un gest relevant în plan internațional și să dea semne că mai contează în vreun fel pe harta intereselor geopolitice.
Un ministru cu minimă experiență, sau un politician cât de cât orientat, ar fi făcut din proprie inițiativă o ofertă curajoasă de a permite survolarea spațiului aerian românesc, cu intenția declarată de a contribui la efortul de oprire a războiului. Și asta cu atât mai mult cu cât vizita lui Putin la Budapesta este un fapt inevitabil, indiferent de traseul pe care îl va parcurge.
În schimb, declarația arogantă a ministrului USR nu face nimic altceva decât să demonstreze înca o dată, dacă mai era nevoie, că România a renunțat complet să mai susțină o politică externă suverană și a ales rolul de executant umil al ordinelor primite de la Bruxelles.