În seara lui 14 Decembrie a.c., Sala ”Al.I. Cuza” din Parlamentul României a găzduit unul dintre cele mai emoționante evenimente de peste an: Concertul de colinde și cîntece patriotice, susținut de grupul Tronos al Patriarhiei, sub îndrumarea părintelui protopsalt Mihail Bucă.
A doua ediție a acestei manifestări, pe care am inițiat-o și organizat-o, în calitate de președinte al Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senat, a fost onorată cu prezența de către numeroși oameni politici, din toate grupurile parlamentare, reprezentanți ai unor ministere și autorități de stat, membrii ai Corpului Diplomatic acreditat la București, clerici ortodocși și romano catolici, lideri de ONG-uri, militari de carieră și oameni de afaceri. Peste 1.000 de persoane au asistat, vreme de o oră și jumătate, la o demonstrație de virtuozitate rar întîlnită.
Le mulțumesc și pe această cale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru binecuvîntarea dată grupului Tronos, agenției de presă Basilica și televiziunii Trinitas de a participa la eveniment și, respectiv, de a-l transmite; părintelui Mihail Bucă și tuturor membrilor corului pentru că ne-au înveselit inimile; conducerii postului public de Radio pentru parteneriatul media; tuturor ostenitorilor din personalul funcționăresc și administrativ al Palatului Parlamentului și din grupul parlamentar AUR care au făcut ca evenimentul să se desfășoare în bune condiții.
Nu în ultimul rînd, le mulțumesc celor prezenți în sală, pentru efortul pe care l-au făcut pentru a ne împărtăși împreună dintr-un moment unic.
Concertul, dedicat românilor din țară și din lumea largă și țintind să se facă punte între suflete, a fost difuzat live pe pagina mea de FB și pe cea a Trinitas TV și va putea fi vizionat, în înregistrare, și pe postul de televiziune al Patriarhiei.
Dacă nu găsiți știri despre acest concert în presa largă este pentru că nu trebuie să se știe că românii încă mai simt fiorul mistic și mai vibrează la cîntecul patriotic, în număr mare, pe toate palierele societății. Dumnezeu cu noi!